Publicat in: July 20, 2009, Vizualizari: 4032
Rocky Miettinen
“Cred ca azi dimineata am pilotat cel mai rapid decind concurez in Romania”, a declarat invingatorul Raliului Sibiului 2009 la sosirea in ultimul parc de service. Dupa performanta din China, unde saptamana trecuta a sosit pe locul secund, Jarkko Miettinen reuseste un al doilea succes in acest sezon in Romania.
Raliul Sibiului a avut inca odata, asa cum o cere traditia si traseul, o derulare plina de evenimente si de abandonuri. Din totalul de 39 concurenti prezenti la start au terminat 21. Au fost prezenti doi ministri ai actualului guvern, Elena Udrea si Victor Ponta, si multe fete frumoase, parca mai multe decat alta data. In acelasi timp, prezenta lui Simon Jean - Joseph si Phillipe Bugalski pentru a anunta creerea viitoarei Cupe Citroen Racing a adus un plus de culoare (rosie) competitiei. Insa, daca promovarea a fost ca de obicei la inaltime, de aceasta data pe traseu lucrurile au stat mai modest. Mai putini oameni de ordine, securitate mai subtire si, din pacate cu exceptia superspecialei, spectatori mai putini. Vremuri de criza…
Revenind la duelul sportiv, trebuie spus ca victoria lui Miettinen nu a fost amenintata de nici un adversar. Finlandezul a lasat capul intre umeri si a apasat pedala de acceleratie, ignorind capcanele traseului si fara sa faca prea multe calcule. Tactica sa l-a surprins chiar si pe liderul campionatului Gergo Szabo, care a pierdut contactul cu Jarkko si, in conditiile in care motorul sau suferea din cauza caldurii, s-a multumit cu locul secund. “Proba lunga a fost car killer stage si am preferat sa marcam puncte pentru campionat”, a declarat pilotul ungur. Dupa victoria de la Cluj, Bogdan Marisca a terminat pe locul trei, depasind emotiile produse de un brat de suspensie si un amortizor rupt. Revenirea pilotului roman in prim planul campionatului este de bun augur, in conditiile in care celalalt reprezentant al nostru invingator de etapa in 2009, este in pierdere de viteza. Vali Porcisteanu a inregistrat la Sibiu al doilea abandon al anului, de aceasta data cu cutie de viteze sparta.
Dupa o evolutie neconvingatoare, in care s-a confruntat cu probleme de motor din cauza caldurii caniculare, Tempesta a profitat de abandonul lui Porcisteanu, clasindu-se pe locul patru. Mai in spate, Jean Tatu a terminat pe pozitia a 5-a, cea mai buna clasare a sa in campionatul de raliuri, depasindu-si mentorul. Dan Gartofan avea sa piarda mult timp si sa avarieze suspensia masinii ca urmare a unei pene facute in speciala lunga. Acesta proba a produs multe dureri de cap pentru Horatiu Savu, care insa a terminat pe pozitia a 7-a, ultimul punct pus in joc fiind obtinut de surpriza Octavian Popa.
La grupa H doar doi concurenti aveau sa treaca linia de sosire din totalul de sase aflati la start. Eugen Badina a obtinut victoria in fata lui Catalin Berari, dar mai mult decat rezultatul a contat modul spectaculos in care a evoluat.
Urmatoarea etapa este Raliul Tara Barsei, ce se va derula intre 21 – 22 august si va avea, asa cum ne-am obisnuit si la Sibiu, un format de criza.
3mmm