Raliul Sibiului - Szabo in frunte

Publicat in: July 8, 2011, Vizualizari: 2358
Gergo Szabo conduce in Raliul Sibiului dupa primele trei probe, maghiarul adjudecandu-si ambele treceri pe proba Dobarca, pentru a lua un avans de 8.2 secunde in fruntea clasamentului. El a spus: “Totul merge conform planului, iar acum temperatura scade si e mult mai bine. Proba care ne da emotii este insa maine, ma refer la cele trei treceri pe Santa.”
Pozitia secunda este detinuta de Bogdan Marisca, in timp ce Vali Porcisteanu este al treilea, la 8 zecimi in spatele clujeanului. Vali s-a plans de o mica ezitare in raspunsul acceleratiei si de doua mici erori: “Am avut cateva viraje in PS2 unde am intrat prea tare si am iesit de pe trasa. La a doua parcurgere [PS3] am mers mai curat. Avem o mica ezitare la accelerare, pe care sper sa o solutionam in parcul service.”
Tempesta este al patrulea, dar se declara multumit de ritmul de pe proba Dobarca, speciala rapida, care nu este cea mai adecvata pentru transmisia “scurta” a Peugeot-ului 207 S2000. “E bine, sunt multumit” a spus el. “Pentru noi acum incepe raliul, sper sa fim la mai putin de 20 de secunde in spatele lui Szabo dupa probele de noapte, vom vedea maine.”
O evolutie de senzatie este cea a lui Edwin Keleti, care afiseaza o viteza excelenta, el reusind cel mai rapid timp al probei 1 si a fost la doar o zecime in urma lui Szabo in PS3. Keleti nu conteaza insa in clasamentul general, el fiind inscris la clasa 19, desi foloseste o masina conforma specificatiilor clasei 3, solutie aleasa pentru a aduce puncte in clasamentul echipelor.

Raman de alergat cele doua probe de noapte, Paltinis si Santa, care debuteaza la 22:29, respectiv 23:02. Prima proba va fi alergata in totalitate pe asfalt, in timp ce a doua este o clasica a macadamului, cu un traseu dificil si casant, lucru care face dificile setarile pentru satisfacerea ambelor situatii.

Clasament:
1 1 Gergo SZABO Mitsubishi Lancer Evo IX 10:52.8
2 4 Bogdan MARISCA Mitsubishi Lancer Evo IX +08.2
3 2 Valentin PORCISTEANU Mitsubishi Lancer Evo IX +09.0
4 7 Marco TEMPESTINI Peugeot 207 S2000 +12.4
5 3 Dan GIRTOFAN Subaru Impreza STI +15.1
6 5 Constantin AUR Mitsubishi Lancer Evo IX +17.4
7 90 Simone CAMPEDELLI Citroen DS3 R3 +23.6
8 22 Dan TATOIU Mitsubishi Lancer Evo IX +1:00.1
9 79 Alexandru FILIP Renault Clio R3 +1:00.3
10 111 Victor BALDESCU Subaru Impreza WRX Sti +1:03.3


Adrian Diaconescu
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss