Publicat in: October 15, 2010, Vizualizari: 4151
Editia secunda a Raliului Scotiei marcheaza penultima runda a sezonului 2010 in Intercontinental Rally Challenge. Odata cu obtinerea titlului de catre Juho Hanninen, la finele etapei precedente, atentia constructorilor si a organizatorilor se indreapta deja spre sezonul viitor.
Proiectul de calendar 2011 cuprinde 12 etape printre care si o noutate, o runda organizata in Ungaria. In acelasi timp, runda argentiniana va fi mutata in Patagonia, avind cartierul general situat in orasul Esquel, renuntindu-se astfel la locatia Villa Carlos Paz care a facut cariera in WRC.
Tot cu incepere din 2011, Kris Meeke va parasi IRC pentru WRC. Campionul din 2009 va parasi echipa Peugeot UK pentru a devein primul pilot al debutantei BMW Mini. Dupa 19 etape derulate (inainte de Scotia) si dupa 5 victorii, Meeke paraseste echipa engleza, care in ciuda acestei pierderi spera sa continue in IRC.
Revenind la etapa din nordul insulei britanice, trebuie spus ca Scotia reprezinta primul raliu pe pamant dupa trei runde pe asfalt, Madeira, Barum si San Remo. “Fortele” prezente la start sunt mult diminuate fata de rundele precedente, Skoda contind pe Hanninen si Guy Wilks, iar Peugeot pe Meeke si Thierry Neuville. Echipa Proton va fi din nou la start cu Alistair McRae si cu Keith Cronin, care a obtinut recent la doilea titlu britanic consecutiv. La un an de la debutul modelului Fiesta S2000, Andreas Mikkelsen este singurul reprezentant al marcii Ford, in timp ce Daniel Oliveira si Burcu Ketinkaya (Peugeot 207 S2000) nu vor lipsi de la start.
Raliul va incepe vineri seara, cu startul ceremonial si cele odua superspeciale de la Scone Palace. El va continua sambata si duminica, totalizind 12 probe speciale. Eurosport va transmite in direct cu incepere de sambata patru speciale.
3mmm
EUROSPORT LIVE:
Sambata 16 octombrie:
PS 5 Errochty 1 ora 12.00 – 13.00 (ora Romaniei)
PS 8 Errochty 2 ora 18.30 – 19.30 (ora Romaniei)
Duminica 17 octombrie
PS 10 Loch Ard 1 ora 12.00 – 13.00 (ora Romaniei)
PS 12 Loch Ard 2 ora 14.45 – 16.00 (ora Romaniei)