Publicat in: July 11, 2009, Vizualizari: 10882
Astazi a avut loc etapa a doua a Campionatului National de Rally Sprint, derulata la Botosani, cei mai rapizi fiind Vali Porcisteanu in clasamentul FIA si Tomi Abraham la grupa H
Cursa a debutat in jurul pranzului, pe o vreme propice curselor auto, iar spectatorii si-au facut aparitia intr-un numar mare. Cum era de asteptat
Vali Porcisteanu a fost cel mai rapid, el adjudecandu-si toate victoriile de proba in afara superspecialei, aflat la volanul Mitsubishi-ului sau Evo7. El a punctat cu umor:
"Sunt castigatorul invizibil al etapelor de rallysprint", facand referire la clasamentul general al intrecerii, in care puncteaza doar debutantii. Vali a continuat:
"Pentru noi a fost un test reusit in vederea raliului de la Sibiu, iar proba pe care s-a alergat a fost una excelenta". Pitesteanul a avut insa emotii chiar la sfarsitul cursei, dupa incheierea ultimei probe, cand alternatorul masinii a cedat. El a spus:
"Dupa ce am terminat superspeciala, alternatorul ne-a lasat si am mers pe baterie spre parcul service de final, insa bateria a cedat si ea, chiar la intrarea in parc, asa ca a trebuit sa impingem masina. Per total pot spune ca a fost un test bun si suntem in priza pentru Sibiu".Castigatorul grupei H a fost
Tomi Abraham, si el intorcandu-se la Botosani la fel ca Vali, dupa ce a participat si anul trecut. El a spus:
"Cine n-a venit la Botosani poate sa regrete, pentru ca a fost un spectacol total, pe o proba speciala construita de organizator cu graderul si pe care ne-am distrat excelent cu Vali si ceilalti concurenti. Au fost un numar record de spectatori, insa din pacate la superspeciala ploaia torentiala a stricat spectacolul. Felicitari organizatorului, pentru noi a fost un test bun pentru Sibiu".In ceea ce priveste campionatul de rallysprint, singurul concurent care a ajuns la final a fost
Cristian Ciobotea, care a alergat pe un Golf II, el obtinand cele cinci puncte aferente unei victorii fara adversari.
Rezultate finaleAdrian DiaconescuEchipa Autorally