Publicat in: February 14, 2012, Vizualizari: 2544
Momentele cheie ale Rally Sweden 2012
Speciala 2: Sebastien Loeb este penalizat cu 10 secunde pentru intarziere in parcul de asistenta din debutul primei zile veritabile a raliului. Cinci probe mai tarziu, francezul intra intr-un zid de zapada in al doilea viraj din speciala Kirkenaer (derulata in Norvegia) si pierde aproape 2 minute. Ajunge pe locul 11 in general la 2min04,1sec de lider.
Speciala 9: In ultima proba veritabila a primei zile, Latvala reuseste sa ia un avans important in fata lui Hirvonen, ca urmare a pneurilor mai eficiente. “Pneurile mele sunt distruse”, spune Hirvonen la sosire. Ecartul in general dintre Latvala si Hirvonen creste la 17,2 secunde.
Speciala 20: Hirvonen nu reuseste sa tina pasul cu fostul sau coechipier de la Ford si dupa ce face doua schimbari de reglaje ale suspensiei, care nu-i dau satisfactie, anunta ca cedeaza lupta. “Nu am incredere in masina, care este greu de pilotat. Ma concentrez sa ne mentinem locul secund”, spune Mikko. Avansul lui Latvala in general creste la peste 35 secunde.
Speciala 22: Rezultatul raliului a fost foarte aproape sa fie schimbat de pana lui Latvala, care pierde aproape 30 secunde pe aceasta speciala si Hirvonen ajunge la 8,4 secunde. “Am lovit o piatra care nu am vazut-o vreodata pe aceasta proba. Sper sa pot gestiona avansul si sa castig”, a declarat Jari-Matti. Aceasta proba transeaza si lupta pentru locul trei, unde Petter Solberg face pana si Mads Ostberg trece in fata sa. “Cred ca am lovit aceiasi piatra cu Latvala”, spune la sosire Solberg.
Speciala 24: Dupa ce a montat pe fata doua roti noi, carate pana atunci ca roti de rezerva, Sebastien Loeb castiga Power Stage in fata lui Petter Solberg si Latvala, reusind sa reduca pierderile in acest raliu cu 3 puncte. In schimb, Jari Matti obtine al doilea succes in Suedia, dupa cel din 2008, iar Ford al saselea consecutiv in raliul scandinav.
Radu Roman