Rally Sweden - Neuville 'zboara' in frunte

Publicat in: February 14, 2015, Vizualizari: 29

Thierry Neuville trece la conducerea Raliului Suediei, dupa o ultima proba extraordinara facuta de belgian, in care l-a devansat cu aproape noua secunde pe Andreas Mikkelsen si sase pe Sebastien Ogier. Pilotul de la Hyundai a mizat pe o strategie cu doua roti de rezerva, pentru a alerga cu pneuri noi in ultima proba si a izbutit sa treaca in frunte, obtinand pe langa victoria de proba si un nou record pe faimoasa saritoare "Colin's Crest", unde a petrecut 44 de metri in aer.

"Am facut o proba foarte buna, ma simt excelent, ador atmosfera din Suedia" a spus Neuville la finalul celei de-a doua treceri pe Vargasen, unde este de parere ca a reusit una din cele mai bune performante din cariera. "Am atacat la maximum si cred ca am facut una din cele mai bune probe. Va fi dificil maine, insa nu vom reduce viteza, cred ca putem castiga."

A doua parcurgere a celor patru probe ale zilei, la fel ca si ieri, a pus probleme deosebite de aderenta, iar la rampa au iesit piloti mai jos situati pe ordinea de start. Neuville, noul lider, a castigat prima si ultima proba din bucla, Kris Meeke si-a adjudecat prima victorie de proba din raliu, in timp ce Robert Kubica si-a trecut in cont trecerea pe scurta Hagfors Sprint.

Sebastien Ogier, primul pilot la start, a avut o jumatate secunda de zi mult mai modesta, in care cea mai buna clasare a fost un loc trei in ultima proba a zilei. Francezul are o intarziere de 9.6 secunde inaintea singurei zile in care nu va mai deschide ordinea de start si doi piloti in fata sa, avand la dispozitie trei probe in lungime totala de 47 de km pentru a-i devansa.

Adrian Diaconescu
Echipa Autorally

 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss