Etapa Rallye Deutschland 2013, ar putea însemna întoarcerea lui Francois Duval în mondialul de raliuri, ultima sa apariţie pe scena automobilistica fiind consemnată în 17 Februarie, când belgianul câștiga Legend Boucles de Spa la bordul unui Ford Escort MkII.
După acest raliu Francois a avut o discuţie cu Yves Matton, care împreună cu Mikko Hirvonen au participat si ei la acest raliu, lăsându-se impresia că nu ar fi imposibilă o înţelegere din care să rezulte o participare la etapa care își are cartierul general în Trier.
"Francois este unul dintre cei mai buni trei piloţi pe care i-am întâlnit în mondialul de raliuri", a spus boss-ul Citroen. "Trebuie doar să arate că este motivat și ar putea primi șansa de a participa. L-am sfătuit să își facă rost de o copie a lui Rocky 3 și să îl vadă. Mai sunt șase luni până la etapa din Germania."
Francois Duval a avut un sezon plin de probleme alături de Citroen în anul 2005, fiind înlocuit de Carlos Sainz pentru Turcia și Grecia, după ce singura victorie o obţinuse în Australia. În același an la bordul lui Xsara WRC pilotul obţinea trei locuri secunde în Germania, Marea Britanie și Spania, dar și abandona de patru ori.
Pentru că Loeb nu va lua parte la competiţia din Trier, Sordo cel care ocupă acum postul de pilot i-ar putea lăsa volanul belgianului pentru etapa a 9-a a Campionatului Mondial de Raliuri 2013.
Stefan B
Echipa Autorally