Reveniţi după aproape un an în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, Rareș Tomiţă și Levente Csegzy au reușit un excelent Raliu al Deltei, terminând pe locul 7 în clasamentul general și venind pe 2 la Clasa 3. Performanţa lor, coroborată cu locul 5 obţinut de Sebi Barbu și Răzvan Hulea și cu locul 3 la Cupa Suzuki al lui Alex Ardelean și Horaţiu Baltador au urcat Sibiu Racing Team pe locul 2 în clasamentul pe echipe. Performaţa lor este cu atât mai de lăudat cu cât toate cele trei echipaje au avut diverse probleme tehnice la mașinile lor.

Excelent organizat, din nou, de Mihai Tănase și de echipa lui, Danube Delta Rally a însemnat pentru Sibiu Racing Team urcarea în premieră pe locul doi al clasamentului CNR la echipe. Dacă punctele aduse de consacraţii Sebi Barbu și Alex Ardelean erau ceva obișnuit, surpriza frumoasă a venit de la echipajul Rareș Tomiţă-Levente Csegzy. Reveniţi în CNR după aproape un an, cei doi au avut o evoluţie excelentă. „Ne-a fost extrem de dor să alergăm oficial. Ne săturasem de teste și de privit raliurile ca spectatori și mă bucur că am reușit acest loc 7 la general. Putea fi și mai bine de atât dacă mașina ar fi mers cum trebuie, dar cred că pentru o revenire după atâta timp, ne-am descurcat bine” spune Rareș, iar Levi completează „a fost ca și când ultimul raliu la care am participat împreună a fost ieri, atât de bine ne-am simţit unul pe celălalt. Am fost foarte încrezători și rapizi, pe proba specială de la Eoliene am depășit 200de km/h!”. După prima zi de raliu, cei doi conduceau detașat în clasamentul Clasei 3, dar probleme tehnice de alimentare a mașinii i-au făcut să piardă timp preţios pe primele probe din ziua a doua, ceea ce i-a coborât pe locul 2 al clasei.
Deși a reușit cea mai bună clasare din CNR 2015, Sebi Barbu tot nu și-a putut arăta adevăratul potenţial. „Din nou am avut probleme tehnice și nu am putut arăta adevărata valoare pe probele speciale. În prima zi, motorul se oprea pur și simplu; în a doua zi, problema s-a remediat cât de cât și am tras tare să recuperăm cât mai mult. Nu am pilotat deloc eficient din cauza problemelor, dar cred că am fost foarte spectaculoși pe probele speciale. Nu-mi doresc decât să rezolvăm o dată pentru totdeauna problemele tehnice, ca să reușesc să parcurg un raliu întreg la adevărata capacitate a mașinii. Eu și mașina asta avem, încă, un business nerezolvat, ne lipsește o victorie. Urmează o perioadă lungă până la următorul nostru start, dar o să îl folosesc constructiv. Ne vedem pe probele speciale de la Cluj, la Transilvania Rally”.
Pentru că a fost un week-end al problemelor tehnice pentru Sibiu Racing Team, nici echipajul Alex Ardelean-Horaţiu Baltador nu putea fi ocolit de ele. „Pe PS 2 am făcut pană, iar bucăţile de cauciuc rupte ne-au lăsat fără uleiul de la amortizor faţă, plus bieletă aproape ruptă. Am reparat totul la service, dar pe PS4 am îndoit braţul roţii din dreapta faţă, așa că n-am mai putut să parcurgem decât o bucată din Super Speciala din Tulcea. A doua zi, am tras tare ca să recuperăm tot ce era de recuperat, Alex a pilotat excelent, așa că, la finalul raliului, am urcat până pe 3 la Cupa Suzuki”, spune copilotul Horaţiu Baltador.
Echipa Sibiu Racing Team mulţumește organizatorilor Danube Delta Rally, mass media, fanilor și colegilor de competiţie pentru un week-end de cursă foarte reușit.