Raul Badiu are un program foarte incarcat inaintea Raliului Sibiului, intrecere importanta pentru tanarul sibian din mai multe puncte de vedere, fiind raliul cu coeficient cel mai mare din campionat (2), pe care daca il castiga ia o optiune si mai clara in privinta titlului in Cupa Dacia, este raliul sau de casa, urmand sa evolueze in fata familiei si a prietenilor si este singura competitie internationala majora la care ia startul pana acum, o ocazie buna de a se face remarcat. Pilotul sibian a avut un start fulminant in Cupa Dacia in sezon, castigand trei din cele patru runde ale primei jumatati de campionat si aratand ca are o viteza foarte buna, la al doilea sezon petrecut in Campionatul National de Raliuri.
Pentru Raul, aventura raliurilor a inceput de la o varsta frageda, pasiunea fiindu-i insuflata de catre tatal sau, oficial de curse auto si pilot de ocazie. Astfel, Raul a urcat pe podium pentru prima oara la doar 4 ani, atunci cand tatal sau, Ioan Badiu, a castigat o intrecere in orasul sau natal, moment care i-a ramas puternic intiparit in minte. "Am urcat pe podium si am simtit gustul sampaniei atunci cand tatal meu a castigat Cupa Castrol la Sibiu" isi aminteste Raul. "Tata a fost intotdeauna un impatimit al raliurilor, astfel ca, de cand aveam o varsta frageda ma lua cu el la raliuri si am simtit mirosul de benzina si de cauciucuri arse, care mi s-au imprimat in minte si m-au captat." In timp ce alti copii de varsta sa visau sa devina supereroi sau artisti, pentru Raul Badiu tot timpul au existat doar raliurile, pe care le-a examinat atent ori de cate ori a avut ocazia, pentru a profita din plin atunci cand i se va ivi sansa mult asteptata. Iar aceasta nu a intarziat sa apara, la doar 17 ani, sibianul luand startul in prima sa competitie, una de slalom paralel, alergata pe cunoscutul traseu "din groapa", unde se tin si super specialele Raliului Sibiului. "In chiar ziua in care am implinit 17 ani s-a intamplat sa se concretizeze prima mea participare in Campionatul National de Slalom Paralel, initiativa fiind atat a mea cat si a tatalui meu. Am fost atras de raliuri in principal pentru ca tatal meu m-a luat la aceste competitii si neavand circuite in Romania, era putin probabil sa ma atraga."
Performantele nu s-au lasat asteptate, Raul Badiu facandu-si curand un nume in intrecerile de slalom, iar sustinerea de care avea nevoie nu a intarziat nici ea sa apara, mult asteptatul debut in raliuri venind in 2012. "Am reusit sa merg bine, sa castig si primele mele titluri si, mai ales, sa inspir destula incredere domnului Florin Crisan, care prin Turbotehnics m-a ajutat in prima faza sa fac un sezon complet de viteza in coasta in 2011, iar pentru 2012, in cea mai mare parte sustinut tot de el, am reusit finalmente sa fac pasul acolo unde imi doream sa ajung dintotdeauna, respectiv in Campionatul National de Raliuri.
In ciuda unui inceput dezastruos, cu un accident grav in care masina a suferit avarii terminale, cariera lui Raul in raliuri avea sa prinda aripi pana la finalul sezonului, cand se numara deja printre pretendentii la victoriile de etapa in Cupa Dacia. "Trecerea la un alt nivel nu mi s-a parut foarte dificila, intrucat pot spune ca aveam deja experienta in raliuri, mii de ore din interiorul masinilor de competitie prin intermediul filmarilor onboard" spune pilotul care a absorbit toate informatiile despre raliuri disponibile pe internet si in jurul sau. "De la fiecare pilot am acumulat ce credeam ca mi se potriveste si ce am consierat ca ma poate ajuta, mi-am creat propriul stil de dictare si se pare ca pana acum ne-a iesit foarte bine."
Performantele sale urmau sa fie rasplatite din nou, un an mai tarziu, in 2013, fiind primit in ESD Rally Team, echipa care il are ca portdrapel pe fostul vicecampion mondial, Francois Delecour. "Chiar daca la debut, in 2012, obiectivul principal a fost acumularea de experienta, tot am reusit rezultate excelente, doua titluri de campion, performante care pentru 2013 m-au ajutat sa acced in Environment & Sport Development Rally Team, in aceeasi echipa cu Francois Delecour, George Grigorescu si Bogdan Barbu" spune Badiu despre compania selecta in care a fost distribuit.
"Trecerea in aceasta echipa mi-a dat impulsul necesar pentru a merge mult mai repede si a grabi pasul spre performanta, astfel ca am inceput sezonul perfect, cu trei victorii din patru posibile. Raliul pe care nu l-am castigat l-am abandonat din motive tehnice, dar se va scade din clasamente, conform regulamentului, astfel ca tot avem maximum de puncte. Speram sa rasplatim prin rezultate pe toti cei care ne sunt alaturi si sa continuam tot asa, formula castigatoare neschibandu-se niciodata."
Raliul Sibiului are o semnificatie aparte, Raul fiind sibian, pe langa coeficientul marit si sansa de a lua startul intr-o etapa de Campionat European. "Este cel mai important raliu pentru noi si ne dorim foarte mult sa castigam, sa punem cat mai multe puncte intre noi si urmaritorii nostrii din campionat. Fiind puse asa multe puncte in joc trebuie totusi sa abordam cursa si strategic, iar daca va fi cazul, va trebui sa ne multimum si cu ceva mai putine puncte, decat deloc. Lupta va fi stransa ca intotdeauna, dar daca vom fi feriti de ghinioane si probleme si ne va iesi ceea ce ne propunem, atunci putem sta ceva mai linistiti pentru restul campionatului."
Raul are parte de un program deosebit inaintea startului de la Sibiu, el reprezentand Romania intr-un prestigios program al FIA Institute, conceput pentru tinerii piloti.Astfel ,el a primit o dispensa pentru a efectua recunoasterile pentru Raliul Sibiului in weekendul dinaintea intrecerii, pentru a putea merge in Austria pentru trei zile, inainte de start.
FIA Institute - Young Driver Excellence Academy este un program creeat de Federatia Internationala de Automobilism pentru dezvoltarea tinerilor piloti talentati, care arata potential in sportul cu motor. Aceasta dezvoltare se face atat in ceea ce priveste performanta la cel mai inalt nivel in motorsport, cat si in ceea ce priveste siguranta pe si in afara probelor speciale, absolventii acestei academii fiind numiti ambasadori FIA pentru siguranta in trafic si in competitii. Fiecare federatie detinatoare de ASN numeste un pilot cu varsta maxima de 23 de ani care trebuie sa se incadreze in anumite rigori impuse de FIA, piloti care vor participa in prima faza la o preselectie "zonala". Badiu a fost ales pentru a reprezenta Romania si a fost acceptat pentru a participa la preselectia din Austria, alaturi de cei mai buni piloti din Europa. "Cu siguranta o sa dau tot ce am mai bun la fiecare proba si sper sa ma calific mai departe, unde, alaturi de cei mai buni piloti din lume, sa absolv academia si sa o iau pe urmele unor piloti ca Andreas Mikkelsen sau Craig Breen, absolventi ai acestei academii. Vor fi trei zile de teste intensive, dar si de training, astfel ca va fi cu siguranta o experienta interesanta si benefica, indiferent de rezultat" spune Raul.
"In final, tin sa multumesc tuturor celor ca ma sustin, Visit Romania, Environment & Sport Development, Viarom, Apa Nova, Dalkia, Acvatot, Sis Finance, Veolia Water Solutions, Klar Professional, Sixt Rent a car, Michelin si Total. Asistenta tehnica este asigurata de Mival Mach 1 si echipa de asistenta Mach 1 Sport Management, condusa de Iulian Nita.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally