Sibienii Raul Badiu și Rareș Fetean au încheiat cu bine a treia etapă a Campionatului Mondial de Raliuri pentru Juniori, reușind la final să se claseze pe poziția a 5-a.

Singurii reprezentanți ai României la etapa din Estonia au început cu dreptul și au încheiat Shakedown-ul cu al treilea cel mai bun timp în ierarhia Junior WRC. Raliul a debutat joi cu prima probă specială în lungime de 1,64 km, unde Raul și Rareș au încheiat pe ultima poziție la 8,6 secunde prima poziție.

Ziua secundă i-a găsit mai pozitivi pe români, cei doi reușind să încheie atât prima buclă pe poziția cât și ziua de concurs, pe poziția a 6-a, la puțin peste 2 minute diferență de liderul Sami Pajari. "Suntem la finalul unei zile destul de bune și sunt bucuros că am avut o evoluție în continuă creștere. Suntem pe poziția a 6-a la finalul zilei și deși am plecat încrezători în forțele noastre, am fost conștient de la bun început că localnicii sunt foarte rapizi și nu se vor lăsa cu una cu două. Cu toate acestea fericiți că în majoritatea cazurilor am ținut pasul cu ei și în continuare, ecartul față de ceilalți nu este foarte mare, iar ceea ce-mi oferă mai multă încredere este că mâine este o zi grea, cu probe mult mai grele, ceea ce ne face pe noi să creștem ritmul și să progresăm și de ce nu, chiar să urcăm în clasament” - a declarat Raul la finalul zilei.

Deși au avut un ritm bun încă de la început, porțiunile cu viteze mari nu le-au compensat pe cele mai lente, astfel că echipajul român a încheiat și a treia zi de concurs pe poziția a 6-a. "Suntem la mijlocul zilei secunde, începutul dimineții fiind în regulă, deși prima probă a fost mai dificilă, fiindu-ne mai greu să ne găsim ritmul potrivit. Ne aflăm în continuare pe poziția a 6-a, ritmul fiind foarte foarte ridicat și chiar dacă avem secțiuni unde mergem repede sau mai repede decât ceilalți, avem totodată și destul de multe secțiuni unde suntem și mai lenți, de aici și dificultatea de a face pași mari prin care să înaintăm în clasament. Ne așteptăm acum să găsim o a doua buclă mult mai dificilă, cu probe mai deteriorate, unde cu siguranță trebuie să avem în vedere și materialul de concurs pe care trebuie să-l conservăm pe cât posibil. Noi vom încerca în continuare să rămânem feriți de probleme, desigur să învățăm din greșeli și cel mai important, să terminăm raliul cu bine." - a precizat pilotul sibian la finalul primei jumătăți a zilei de sâmbătă.

Începutul ultimei zi de concurs nu prevestea nimic, cu toții așteptându-se la rezultate asemănătoare zilelor precedente. Cu toate acestea, Raul și Rareș au produs o surpriză frumoasă și au încheiat pe poziția secundă ultima probă - Power Stage, la numai 3,5 secunde Martins Sesks. Datorită acestui rezultat dar și parcursului ultimei zile, Raul și Rareș au încheiat cu bine a treia etapă a Campionatului Mondial de Raliuri pentru Juniori, pe poziția a 5-a. La final, Raul a dorit să transmită tuturor un mesaj: "Mă bucur să ne aflăm la finalul Raliului Estoniei. A fost un raliu dificil, dar ne așteptam la asta, ne așteptam la viteze mari și sărituri foarte lungi, dar și foarte dur pe alocuri, mai ales pe trecerile secunde. Eram conștient că doar prin viteza e dificil să ajungem în top 5, dat fiind faptul că localnicii sunt foarte rapizi și cunosc foarte bine traseele, dar noi am rămas pozitivi și ne-am ținut după ei. Acum pe ultima probă am încheiat într-o notă pozitivă cu un loc 2, am și profitat pe cât s-a putut, de greșelile altora, am și avansat astfel în clasament, finalul aducându-ne pe locul 5. Este maximul, spun eu, pe care îl puteam obține fără să ne asumăm riscuri mai mari, așadar plecăm fericiți din Estonia, mulțumiți, dar cum bine știm, întotdeauna este loc de mai bine."

Pentru Raul și Rareș, sezonul continuă în perioada 13-15 august, cu etapa de la Renties Ypres Rally din Belgia, etapă găzduită în premieră la Ypres. Raul face parte din lotul de juniori și este susținut de Ministerul Tineretului și Sportului prin Federația Română de Automobilism Sportiv.
Credit foto: Flavius Croitoriu - RallyArt.ro
Articol semnat de,
Cristian OLTEAN.