Publicat in: June 20, 2007, Vizualizari: 2167
VICTORIE PENTRU BIRCH. DESPRES LIDER LA GENERAL
Comunicat de presa – 19 iunie 2007

Ziua de astazi a fost un paradis pentru amatorii de senzatii tari. Chiar daca toti pilotii au ajuns epuizati la sosire, niciunul nu s-a plans de asta. Victoria, la clasa Profesionisti, i-a revenit neozeelandezului Chris Birch, urmat de Cyril Despres si Kyle Redmond. Despres este acum liderul clasamentului general, iar Emanuel Gyenes ocupa pozitia a 11-a.
Locul 15 in prima zi pe munte, victorie in cea de-a doua. Neozeelandezul Chris Burch a avut nevoie de doar 3 ore si 14 minute pentru a ajunge la sosire in ziua a treia a concursului de hard enduro Red Bull Romaniacs. Lupta pentru un loc pe podium a fost foarte stransa, Cyril Despres sosind la doar un minut in spatele lui Birch. Americanul Kyle Redmond a completat podiumul, timpul sau fiind mai slab cu doar trei minute decat cel al francezului care a castigat anul acesta Raliul Dakar.
A doua zi pe munte a fost una extrem de dificila pentru toti pilotii, indiferent de clasa la care au concurat. Traseul, Valea Santa – Sadu – Valea Oltului si retur, a fost unul incredibil din punctul de vedere al peisajelor, dar si unul foarte tehnic. Portiunea numita „Pietrele lui Emil” de pe Valea Oltului a fost un obstacol greu de trecut pentru piloti, unii dintre ei fiind „obligati” sa se racoreasca in apa rece a Oltului.
“Mi-am intrat foarte repede in ritm si totul a mers perfect astazi. Ziua de astazi a fost putin mai usoara decat prima, exceptie facand doua sectiuni – una cu stanci si o coborare foarte abrupta. A fost o zi plina de evenimente si ma bucur ca am ajuns primul la sosire. Sunt fericit, dar inca nu s-a terminat cursa”, a declarat Chris Birch, castigatorul etapei de astazi.

Emanuel Gyenes, romanul cu cel mai bun rezultat la Dakar, a ajuns cu bine la sosire, in ciuda unei accidentari la genunchi. Pilotul echipei KTM Romania ocupa pozitia a 11-a in clasamentul general.
„A fost o zi foarte grea pentru mine. In prima parte a traseului, pana sa ajung la punctul de service, o ariculatie de la genunchiul drept a cedat si mi-a fost destul de greu sa merg mai departe. Sper ca totul sa fie ok si maine sa pot merge mai bine. Protectiile mi-au facut cateva rani asemanatoare cu arsurile si este foarte greu sa-mi flexez piciorul cand genunchiera apasa pe acele arsuri. Sunt insa multumit cu evolutia de pana acum si imi doresc foarte mult sa ajung la sosire", a spus Mani Gyenes, la finalul zilei.
Accidentele au fost si astazi la ordinea zilei, Marcel Butuza fiind printre pilotii cu ghinion.
" Astazi am avut parte de un accident foarte urat, chiar inainte de punctul de control cu numarul noua. Era o portiune cu piatra si destul de multi copaci cazuti pe drum. Am incercat sa sar peste un bolovan, dar nu stiu ce s-a intamplat pentru ca am pierdut controlul si m-am lovit de copacul cazut. M-am lovit la cap, dar din fericire nu este nimic grav pentru ca nu mi-am pierdut cunostinta. Am fost la spitalul de urgenta unde mi-au cusut rana si mi s-a spus ca este o taietura foarte adanca, dar care nu a atins osul. Daca maine dimineata ma voi simti bine si medicii imi vor permite voi concura alaturi de coechipierul meu de la clasa Experti, Esteve Tor Armengol."
Rezultate Clasa Profesionisti
1. Chris Birch NZL 03h14
2. Cyril Despres FRA 03h15
3. Kyle Redmond SUA 03h18
4. Gerhard Forster GER 03h19
5. Michel Gau FRA 03h22
Clasament general - Profesionisti
1. Cyril Despres FRA 08h55
2. Michel Gau FRA 08h55
3. Gerhard Forster GER 09h02
4. Alex Antor AND 09h06
5. Kyle Redmond SUA 09h16
Pentru alte informatii vizitati si site-ul www.redbullromaniacs.com