A doua sesiune de teste din acest sezon a debutat astazi cu lansarea noului monopost Red Bull, RB6. Totusi, pilotii Vettel si Webber nu au alergat astazi, acestia urmand sa isi faca debutul pe pista in a doua zi de teste.
“RB6 este in linii mari o evolutie a masinii din 2009; am incercat sa mergem pe directia evolutiei si rafinarii decat sa aducem concepte noi. Ca urmare, masina arata asemanator cu cea din 2009 si chiar am pastrat elemente ale acesteia, precum sasiul si suspensia spate. Principalele doua provocari au fost rezervorul marit si pneurile fata mai mici. In ceea ce priveste rezervorul, nu se rezuma totul la montarea unuia mai mare – capacitatea de franare trebuie sa fie mai mare, deci sistemul de racire trebuie sa fie mai performant, trebuie luat in considerare efectul pe care cantitatea mai mare de combustibil il are in degradarea prematura a pneurilor. Anvelopele fata mai inguste au dus la modificarea distributiei greutatii si a centrului de greutate al masinii. Este o evolutie destul de mare a masinii din 2009. O diferenta notabila este ca modelul de anul trecut nu ere proiectat pentru incorporarea unui difuzor dublu. In 2009 a trebuit sa incercam sa potrivim unul cat de bine se putea in jurul suspensiei spate si a cutiei de viteze. La monopostul nou am construit toata partea spate de la zero.” a declarat directorul tehnic al echipei, Adrian Newey.
Directorul executiv, Christian Horner, a adaugat: “2009 a fost un an senzational pentru echipa si cred ca am facut un pas foarte mare inainte. Red Bull Racing este inca o echipa tanara si experienta din anul anterior ne va fi de mare ajutor pentru 2010. Performantele masinii au evoluat pe parcursul anului 2009 si cred ca am incheiat sezonul cu cel mai bun sasiu. Pe durata iernii am beneficiat de stabilitate si continuitate in toate domeniile, asa ca suntem in forma buna. Ne respectam enorm adversarii, dar ne propunem obiective agresive. Este fantastic sa vedem in sfarsit masina pe traseu dupa ce am depus atata efort in constructia ei.”
Echipa a ales sa nu isi prezinte monopostul saptamana trecuta si sa mai profite de cateva zile pentru teste in tunelul aerodinamic.
Alexandru Toth
Echipa Autorally