Pentru scurta perioada de intersezon, ne-am gandit sa facem o trecere in revista a campionatelor importante de raliuri din Europa, analizand atat particularitatile regulamentare, cat si desfasurarea de forte din sezonul 2013. Prima tara supusa analizei este Franta, unul din varfurile de lance in ceea ce priveste raliurile, daca privim istoria acestui sport in Hexagon, importanta Federatiei Franceze, popularitatea sportului aici, dar si dominatia pilotilor francezi in Campionatul Mondial din ultimii ani.
Raliurile sunt in Franta un sport cu o popularitate deosebita, manifestata, la fel ca in majoritatea tarilor din Centrul si Vestul Europei, prin prezenta in numar mare a spectatorilor pe probele speciale. Sudul Hexagonului atrage multimi de oameni care aduc deseori probleme de securitate prin numarul lor, in etape ca Rallye du Var. Nordul, in schimb, se afla la polul opus ca si popularitate, astfel ca Le Championnat este aproape in totalitate orientat catre jumatatea sudica, exceptie facand etapa de debut, Touquet Pas de Calais, etapa alergata in apropiere de Lille, la granita cu Belgia.
Sub aspect normativ, campionatul de asfalt al Frantei poate parea surprinzator de departe fata de campionatele FIA, aici facand legea inca modele WRC, excluse din alte campionate nationale de ani buni. Mai mult, impartirea claselor de cilindree nu urmareste nici ea cele mai recente directii internationale, ci pastreaza vechea impartire pe grupe si clase. Astfel, A8W este clasa regina, cea care contine modelele World Rally Car, in timp ce modelele Super 2000 sunt considerate, coform constructiei, modele de grupa A si nu de N, asa cum sunt inscrise in campionatele internationale, clasa specifica lor fiind in Franta numita A7S. Masini cu omologare expirata, cu cilindree pana la 2000 cmc (in afara kit-car-urilor, care nu pot marca puncte), S1600, sau masini GT, ca Porsche-le 997 al vice-campionului Nantet participa la lupta la varf si la spectaculozitatea campionatului, la fel ca si masinile omologate FIA in grupele N, sau R. Cea mai interesanta prezenta intre masinile care pot marca puncte este cea a categoriilor nationale F2000, FA, respectiv FN, care sunt bazate pe autoturisme de serie, cu o serie de modificari conform unui regulament specific emis de Federatia Franceza - FFSA. De exemplu, masinile din F2000, care sunt impartite in patru clase, 11-14, sunt un fel de kit-car, care trebuie sa aiba tractiune pe doua roti, motor aspirat si constructie bazata pe modelul de baza. Aceste masini au modificari substantiale la motor, suspensie, transmisie si frane si pot avea cutii de viteze secventiale, o libertate mult mai mare in favoarea concurentilor decat in majoritatea campionatelor de raliuri europene. Din 2012 exista si grupa Z, care contine masinile grupelor F care nu mai pot fi omologate, un fel de Grupa H, unde concureaza modele ca BMW M3 E30 sau Ford Sierra Cosworth.
Campionatul Francez, caci il putem numi astfel, fiind mai popular si mai important comparativ cu Championnat de France Rallye Terre - intrecerea de macadam - contine noua etape, din care se iau in considerare cele mai bune sapte pentru stabilirea clasamentului general. Sapte din cele noua au coeficient 2, iar celelalte coeficient 1, care se inmulteste cu punctajul bazat pe vechiul sistem 10-8-6-5-4-3-2-1. Etapele au 200 km de probe speciale ±10%, iar aceeasi proba poate fi parcursa de maximum 4 ori in cadrul unui raliu. La recunoasteri sunt autorizate trei treceri pe fiecare proba, iar concurentii pot alege cele doua zile de dinaintea startului, sau weekend-ul precedent pentru efectuarea recunoasterilor. Faptul interesant il constituie interzicerea folosirii caietelor de notite din anii precedenti, controale si masuri foarte severe fiind impuse. In februarie 2008, de exemplu, lui Jean-Marie Cuoq i-a fost retras titlul de campion din anul precedent si a primit, alaturi de navigatorul sau, o suspendare de 24 de luni din orice competitie, dupa ce au fost surprinsi la ultima etapa din 2007, Rallye du Var, avand la bord un caiet de dictare vechi.
Sezonul pe scurtJulien Maurin, desi fara victorie la startul sezonului, domina copios campionatul de asfalt al Frantei , reusind sase victorii, in cele noua etape si incheie sezonul cu un avans mai mult decat generos. El are aprope dublul punctajului reusit de cel mai apropiat urmaritor, Gilles Nantet, in timp ce campionul din 2012, Jean-Marie Cuoq, incheie pe trei, intr-un sezon in care a trecut de la Focus RS WRC, la C4 WRC.
 Julien Maurin |
1. Touquet Pas de Calais - coef.2 - invingator Eric Brunson (Subaru Impreza S12B WRC)Etapa de debut a campionatului, alergata la jumatatea lui martie, a fost dominata de conditiile meteo dificile, zapada cazuta in saptamana de dinaintea intrecerii punandu-i pe concurenti in dificultate, probele prezentand un melanj de apa, zapada si gheata. Eric Brunson a dominat inca de la inceput, chiar daca a reusit sa se alinieze la start in ultima clipa, facand doar o zi de recunoasteri si si-a permis sa ia unele masuri de precautie in ziua secunda, ca urmare a sase scratch-uri in cele sapte probe ale zilei de debut. El a reusit sa il devanseze la final cu 24 de secunde pe campionul en-titre Jean Marie Cuoq, reusind a treia victorie consecutiva la Lille, iar Piere Roche (Mini John Cooper Works WRC) a incheiat pe trei, la peste 4 minute.
Julien Maurin a reusit sa salveze ce se putea, dupa o pana care l-a aruncat in ziua secunda de pe locul trei pana pe noua. El a reusit sa revina pana pe patru, un debut care nu prevestea ce avea sa urmeze in campionat si care se va dovedi singura etapa in care pilotul team-ului Emap-Yacco nu a urcat pe podium.
2. Lyon Charbonnieres Rhone - coef.1 - invingator Julien Maurin (Ford Fiesta RS WRC)
Dupa un debut echilibrat, intr-o noua etapa dominata de conditiile meteo dificile - frig si ploaie - Julien Maurin si-a apropiat prima victorie din cariera, devansandu-l pe Jean-Marie Cuoq, cel care inca se acomoda cu noul Citroen C4 WRC. In ciuda atacurilor acestuia din urma, Maurin a reusit sa se desprinda in jumatatea secunda a zilei finale si sa se impuna cu 26 de secunde, la capatul a patru victorii de proba consecutive. Lionel Baud (Peugeot 307 WRC) obtine un frumos podium, dupa victoria in etapa de debut a campionatului de macadam, la Causses.
3. Region Limousin - Lac de Vassiviere - coef.2 - invingator Jean-Marie Cuoq (Citroen C4 WRC)
Etapa a fost prima din sezon care sa ofere vreme mai blanda, insa nici aici competitorii nu au fost complet scutiti de dificultati, aversele imprevizibile de ploaie facand alegerea pneurilor o loterie. Lupta pentru victorie s-a dat intre aceiasi principali actori, insa de aceasta data a venit randul lui Jean-Marie Cuoq sa-si treaca in cont victoria. El a dus o lupta stransa cu Julien Maurin, cel care a dominat ziua intai si cu Eric Brunson, fiind doar al treilea la jumatatea intrecerii, insa lucrurile aveau sa se schimbe in ziua a doua, in favoarea sa. Lider la finalul zilei intai, Eric Brunson s-a vazut mai intai retrogradat pana pe trei, dupa o alegere neinspirata a pneurilor, pentru a parasi apoi intrecerea, in urma unei iesiri in decor. Cuoq a avut apoi drum liber catre victorie, dupa ce Maurin a fost incetinit de o pana pe finalul raliului. Acesta a atacat pe ultimele doua probe si a reusit in-extremis sa recupereze locul pierdut, in fata lui Jean Vigion (Peugeot 207 S2000).
 Jean-Marie Cuoq |
4. Vins Macon - coef.2 - invingator Julien Maurin (Ford Fiesta RS WRC)
Dupa o prima zi foarte disputata intre noul lider al clasamentului general, Jean-Marie Cuoq si Julien Maurin, primul avea castig de cauza pentru o singura zecime de secunda. Debutul zilei secunde l-a vazut insa nevoit pe Cuoq sa se retraga, din cauza unei probleme hidraulice la cutia de viteze, fapt care i-a lasat drum liber catre victorie lui Maurin, cel care si-a administrat pana la final avansul in fata lui Eric Brunson. Abandonul lui Cuoq i-a deschis drumul catre primul podium al sezonului lui Gilles Nantet, care a atacat pana pe ultimii metri ai raliului pentru a-l tine in spate pe Pierre Roche.
5. Rouergue Aveyron Midi Pyrénées - coef.2 - invingator Jean-Marie Cuoq (Citroen C4 WRC)
Un raliu dominat categoric de campionul en-titre, Jean-Marie Cuoq, ajutat si de problemele de turbo intampinate de principalul sau adversar, Julien Maurin, care s-a multumit apoi sa isi conserve pozitia secunda si fotoliul de lider al clasamentului general. Piere Roche s-a clasat al treilea, bifand al doilea podium al sezonului, in fata lui Jean-Michel Da Cunha, care a reusit o surpriza frumoasa la prima aparitie in campionat cu un Citroen DS3 WRC, in etapa sa de casa.
6. Mont-Blanc Morzine - coef.2 - invingator Julien Maurin (Ford Fiesta RS WRC)
Dupa dominatia lui Cuoq de la Rouergue, a venit randul lui Maurin sa ia initiativa, iar liderul din campionat a preluat prima pozitie in speciala cu numarul doi a raliului alpin, pentru a nu o mai ceda pana la final. Chiar daca principalul sau adversar, Cuoq, a atacat in ziua secunda, Maurin a reusit sa controleze ritmul intrecerii pe toata durata weekend-ului si a terminat atacand in ultimele trei speciale, pentru a obtine a treia victorie a sezonului si a-si mari avansul in fruntea clasamentului.
Pentru Jean-Marie Cuoq lucrurile au luat o turnura foarte nefasta, atacurile sale din finalul intrecerii soldandu-se cu doua pene de cauciuc, iar pilotul originar din Ardeche s-a vazut nevoit sa abandoneze. Astfel, Eric Brunson a urcat pe doi, iar Pierre Roche a prins un nou podium.
7. Antibes - Cote D' Azur - coef.1 - invingator Julien Maurin (Ford Fiesta RS WRC)
Un soare primitor a marcat revenirea etapei de pe Coasta de Azur in campionat, iar Julien Maurin s-a vazut la start fara prea multi adversari, cu Jean-Marie Cuoq si Pierre Roche absenti. In aceste conditii, misiunea lui Maurin era mult mai usoara, singurul adversar de calibru fiind Gilles Nantet, campionul din 2011. Acesta a fost cel care a preluat initiativa in debutul raliului, reusind timpi foarte buni, insa evolutia sa a fost incheiata, in speciala a patra, cu o iesire violenta in decor.
Julien Maurin s-a vazut astfel ramas fara niciun adversar serios, iar victoria a devenit de aici o simpla formalitate, el apropiindu-se foarte mult si de titlu, cu aceasta ocazie. Pozitia a doua i-a revenit portughezului Bernardo Sousa (Peugeot 207 S2000), in timp ce pe ultima treapta a podiumului a urcat Olivier Moni, la comenzile unui Peugeot 206 S16, inscris la grupa F2000.
8. Criterium de Cevennes - coef.2 - invingator Julien Maurin (Ford Fiesta RS WRC)
Ramas si de aceasta data fara adversari, prin absenta lui Jean-Marie Cuoq si Gilles Nantet, singurii care il mai puteau impiedica sa-si adjudece titlul, Julien Maurin a avut parte de un raliu linistit, in care si-a putut etala inca odata viteza, astfel ca si-a trecut in palmares, fara niciun fel de emotii si intrecerea de la Cevennes. Jean-Francois Mourgues, castigatorul din 2009, a luat startul cu un Citroen DS3 WRC, insa o alegere nepotrivita in privinta pneurilor l-a privat de pozitia secunda, care i-a revenit la final lui Ludovic Gal (Peugeot 207 S2000).
9. Rallye Du Var - coef.2 - invingator Julien Maurin (Ford Fiesta RS WRC)
Cu o lista de inscrieri de 182 de echipaje, care nu i-a vazut insa la start pe Cuoq sau Nantet, Julien Maurin a fost autorul unui nou galop de sanatate, care i-a adus a sasea victorie a unui sezon perfect. Dupa doua zile in care a demonstrat ca merita cu varf si indesat primul titlu de campion, Maurin l-a lasat pe pilotul Peugeot Academy, Jeremy Ancian, sa iasa la rampa, iar acesta si-a trecut in cont ultimele patru speciale, alergate duminica, pentru a-si aduce Peugeot-ul 207 S2000 pe pozitia secunda.
Pierre Roche revine si el pe podium, insa nu reuseste decat al cincilea loc la final de sezon, fiind devansat de Cedric Robert, care a reusit performante excelente cu un Peugeot 208 VTi R2.
 Cedric Robert |
Cuoq triumfa pe macadam
Daca sezonul de asfalt nu a evoluat prea bine pentru Jean-Marie Cuoq in partea secunda a anului, pilotul in varsta de 45 de ani a reusit sa controleze finalul in campionatul de pamant, unde si-a adjudecat, fara mari dificultati cel de-al cincilea titlu. Pilotul originar din Ardeche a castigat patru din cele sase etape ale anului, pentru a incheia cu un avans solid - 17 puncte - in fata celui mai apropiat adversar, Jerome Jacquot (Peugeot 207 S2000). Lionel Baud (Peugeot 307 WRC), castigatorul celorlalte doua etape, nu a fost decat al treilea.
In afara celor doua campionate majore, sub umbrela FFSA se mai desfasoara si Cupa Frantei, care a inclus in 2013 96 de intreceri, impartite in 20 de regiuni. Campionul Cupei in 2013 este Eric Sauteur, cel care a alergat cu un Renault Clio RS inscris la grupa F2000.
 Eric Sauteur |
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally