![]() |
| Afișul ediției din acest an |
Traseul de concurs șerpuiește de-a lungul a aproape 20 de kilometri prin cele peste 150 de viraje, iar sportivii precum și mașinile de concurs au de înfruntat o ascensiune de peste 1400 metri, de la cca 2862 m și până la 4300 m. Deși se desfășoară peste ocean, în Statele Unite ale Americii, acest lucru nu mai reprezintă o piedică pentru sportivi din Europa sau de pe alte continente decât cel american. Și cum țara noastră are o tradiție bogată în sportul vitezei în coastă, ar fi fost păcat să nu avem reprezentanți și la cea mai emblematică etapă de pe mapamond.
Andrei Mitrașcă a fost primul român care s-a aventurat în "Cursa către Nori". Orădeanul a pilotat atunci un Seat Ibiza Cupra, mașină ce i-a adus acestuia nenumărate titluri de campion în naționalul de viteză în coastă al României. Participarea din 2014 a fost un succes, Andrei trecând linia de sosire a celor 19,90 kilometri în 16:16,014. Și deși ar fi vrut să doboare recordul la categoria Diesel, problemele întâmpinate la motor l-au împedicat să-și atingă obiectivul. Una peste alta însă, sportivul român a bifat cu succes cea mai importantă competiție de viteză în coastă de pe Pământ. "Microbul" nu l-a lăsat în pace, iar anul imediat următor a revenit în Statele Unite ale Americii. Problemele la motor au persistat și în 2015, însă a încercat să le rezolve sprijinit de Steve - un sportiv american de-al ”casei” dacă putem spune, care concura în cursa de la Pikes Peak de peste zece ani. Așa se și face că "Ruxi" (Seat-ul lui Andrei) a rămas în garajul din Statele Unite ale Americii al lui Steve Goeglein - cel ce avea să doboare un record remarcabil în 2023: cele mai multe participări consecutiv - 33. În același an, și tot în garajul lui Steve, Andrei avea s-o regăsească. Doar că, bătrâna Ibiza Cupra avea să rămână nemișcată, întrucât Andrei a bifat ediția de anul trecut la comenzile unei mașini preparate de același Steve alături de un alt american - Richard Tomlin: un Apexocet din 2014 cu o greutate de sub 900 kg, motor Chevrolet de 7.0l V8 și o putere de peste 550 CP - cu care orădeanul s-a clasat pe locul 20 la general, respectiv pe locul 4 în clasa sa.
![]() |
| Modelul Apexocet pilotat de Andrei la ediția din 2023 |
Având în vedere că pe lista de înscrieri - disponibilă aici - figurează (posibil) aceeași mașină, însă lipsesc detaliile pilotului, există o șansă ca Andrei să fii îndrăgit atât de mult mașina pilotată în 2023, încât să revină și pentru ediția din acest an. Ceea ce este confirmat însă este faptul că Horia Platona - campion în cadrul clasei 2A la Super Rally în sezonul precedent și vicecampion la viteză în coastă în clasa Electricelor - va pilota în cadrul faimoasei etape. Fondatorul Engage Engineering, brașoveanul Platona rămâne "fidel" grupului bavarez BMW, și după ce în competițiile interne a pilotat-o pe MIMI - primul Mini electric din lume construit pentru competițiile din motorsport - pe cei aproape 20 de kilometri de la Pikes Peak îl vom putea urmări la volanul unui alt model electric, și anume BMW i4 de producție 2022.
![]() |
| Model i4 ce corespunde specificațiilor STCC. Momentan nu avem informații cu privire la cum va arăta modelul i4 M50 al lui Horia, dar ne putem aștepta la ceva similar |
Campion național en-titre al categoriei II în Trofeul Național Masters de viteză în coastă și campion absolut Super Rally tot în 2023, Jérôme France poate fi considerat cel mai bun sportiv al acestor ramuri sportive, la momentul de față. Acesta va fi și el prezent pe traseul de concurs din statul american Colorado, la comenzile unui Porsche 997 GT3 RS din 2011 al echipei RD Limited, coordonată de nimeni altul decât Romain Dumas. Acesta obținea poziția secundă la ediția precedentă cu un Ford Pro Electric SuperVan, inspirat din modelul de stradă e-Transit și mai mult decât atât, continuă să dețină recordul pe traseul de concurs: 07:57.148 - stabilit în 2018 cu un Volkswagen ID.R. Jerome va reprezenta țara sa natală: Franța.
![]() |
| Modelul 997 GT3 RS pe care îl va pilota Jerome |