Daca unii s-au mai indoit de deznodamant, Raliul Portugaliei a confirmat ca automobilele Super 2000 sunt
superioare celor de grupa N. Saptesprezece modele S2000 au luat startul in competitie, primul model de grupa N clasat la final ocupind locul 5.
Cu toate ca Raliul Portugaliei a ajuns etapa de WRC, in anul de pauza organizatorii au fost acceptati sa faca parte din calendarul IRC. Lucrurile s-au schimbat desigur putin, chiar daca probele speciale au ramas in mare aceleasi. Competitia s-a derulat pe durata a doua zile in loc de trei, iar automobilele WRC au fost inlocuite de Super 2000.
Raliul a inceput cu o superspeciala pe asfalt derulata in jurul unei parcari din Faro, un eveniment extrem de gustat de cei prezenti. Pilotii au fost obligati sa foloseasca pneuri de macadam, ceea ce a sporit spectacolul. Probele veritabile urmau sa inceapa vineri si erau situate la nord de Algarve si in zona sudica a lui Alentejo. Daca Marcus Gronholm a efectuat rolul de pilot de deschidere, pilotind masina 0, au fost invitati si alti piloti celebri in afara celor inscrisi in IRC. Astfel, au fost prezenti Juho Hanninen, Francois Duval, Didier Auriol si, cu toate in acest campionat furnizorul de pneuri oficial este BF Goodrich, Manfred Stohl, Dani Sola si cei doi piloti Red Bull, Andreas Aigner si Bernardo Sousa, au folosit Pirelli.
Rossetti a fost cel mai rapid la Faro, dar a avut dificultati vineri. “Suntem pentru prima data aici si am fost prins in spatele lui Aigner, dupa ce austriacul s-a oprit si a schimbat o pana”. La pranz, italianul se afla pe locul secund si-l ataca pe Nicolas Vouilloz, dupa ce liderul diminetii portughezul Magalhaes a luat-o drept printr-o intersectie si a pierdut trei minute. Freddy Loix se afla pe locul 4, dar a pierdut timp cu o pana. Primele abandonuri au venit in speciala a doua (prima de vineri) Anton Alen avind probleme de ambreiaj, iar Armindo Araujo de motor. Ungur Janos Toth avea sa se retraga si el din cauza alternatorului, in timp ce Sola (Fiat) si Stohl (Peugeot) s-au plans de lipsa de putere. In acelasi timp Miguel Campos, castigatorul selectiei BF Goodrich, aproape ca s-a luat la pumni cu conationalul sau Fontes, ultimul parcurgind o speciala cu suspensia rupta si lasind un nor de praf. “Am oprit de trei ori sa-mi curat parbrizul” s-a plans Campos. Didier Auriol a ajuns in primii zece, zambind de placere pana la urechi, in timp ce prima grupa N pilotata de Juho Hanninen se clasa abia pe locul 10.
Batalia pentru primul loc a continuat si dupa masa, Vouilloz schimbind fotoilul de lider cu Rossetti tot timpul,
intr-un ecart de maxim 5,9 secunde. Apoi, in timpul parcului de service de la pranz a venit ploaia si s-a declansat loteria alegerii pneurilor. Primii in ordinea de start Duval si Kopecky au montat pneuri moi si au scapat de ploaie. Restul insa au folosit pneuri tari si au efectuat probele pe ploaie din ce in ce mai intensa. Loix avea sa abandoneze cu doua pene si o singura rezerva in speciala 6, Stohl a facut pana si a trebuit sa se opreasca sa schimbe roata, la fel ca si Basso si Aigner. In acelasi timp, Simon Jean Joseph a facut o demonstratie cu C2R2, profitind de uniformizarea conditiilor cu toate ca o usa s-a smuls de la locul ei, Kopecky a trebuit sa utilizeze schimbatorul manual, Sola avea pe mai departe probleme de motor, iar Sousa a trebuit sa se opreasca cu radiatorul si intercoolerul avariate la o trecere prin apa. Incet, incet modelele de grupa N reveneau in clasament. Hanninen a terminat prima zi pe 7, Adruzilo Lopes fiind pe 13. Categoria diesel era condusa de Seat-ul lui Francisco Leite. In prima zi au fost sapte lideri, cinci invingatori de proba speciala !
Sambata Loix nu a mai luat startul, pentru ca nu mai putea obtine puncte, dar Alen si Araujo au reluat raliul. Rossetti a pornit primul pe drum, dar urmaritorii sai nu au scazut presiunea. In primele trei speciale, tot alt pilot a ocupat locul secund in general. Duval, aflat la primul raliu pe pamant cu S2000, si-a intrat in mana si l-a depasit pe Vouilloz, apropiindu-se la 9,3 secunde de italian, mai ales cand acesta si-a reglat gresit suspensia. Numai ca intre probele 9 si 10 un rulment a cedat si Duval a trebuit sa se opreasca. Intre timp, Vouilloz a facut pana si a trebuit sa se opreasca, asa ce pe locul secund a urcat Jan Kopecky, care in urma cu 24 ore era al 9-lea, iar pe locul 3 a urcat Didier Auriol, dar lucrurile nu sunt simple… Auriol avea o curioasa problema de supravirare in virajele de stanga. Pentru ca nu s-a putut pune un diagnostic, masina a fost retrasa! Vouilloz urca din nou pe locul 3. Situatia motorului lui Sola s-a inrautatit, asa ca spaniolul a abandonat, Campos a suferit de vibratii la viteze mari, iar pana la urma a abandonat din cauza alternatorului in drumul spre sosire cand era pe locul 8. Alen a pierdut treapta a doua de viteze si a trebuit sa abandoneze, chinuit si de un zgomot infernal, in timp ce Tirabassi a iesit de pe drum si a abandonat, cind se afla pe locul 6.
In grupa N “adevarata”, Hanninen era pe locul patru, iar Aigner pe 11. Liete a abandonat cu probleme de ambreiaj, asa ca singura masina diesel ramasa in cursa a fost Fiat-ul lui Cavigioli. Cu trei probe ramase de disputat, presiunea s-a mai atenuat, cu exceptia ataculului Basso, care a ocupat pina la urma locul patru.
3mmm
foto1: Rossetti domina IRC
foto2: Francois Duval in actiune
foto3: Didier Auriol a revenit in prim plan
foto4: Anton Alen si Juha Hanninen
Clasament final Raliul Portugaliei (IRC 2)
1 Rossetti/Chiarcossi Peugeot 207 S2000 2h57m50.1s
2 Kopecky/Stary Peugeot 207 S2000 2h58m35.9s
3 Vouilloz/Klinger Peugeot 207 S2000 2h59m27.9s
4 Basso/Dotta Fiat Grande Punto S2000 3h00m08.8s
5 Hanninen/Markkula Mitsubishi Lancer Evo IX 3h00.11.3s
6 Magalhaes/Castro Peugeot 207 S2000 3h01m01.7s
7 Stohl/Minor Peugeot 207 S2000 3h01m41.4s
8 Aigner/Wicha Mitsubishi Lancer Evo IX 3h05m59.6s
9 Peres/Dias Mitsubishi Lancer 3h07m58.4s
General piloti: Rossetti 20p; Vouilloz 14; Kopecky 12; Alen 6; Basso & Travaglia 5; Hanninen 4; Magalhaes & Sola 3; Stohl & Isik 2; Loix & Aigner 1p
General constructori: Peugeot 36p; Abarth 16, Mitsubishi 4