COMUNICAT DE PRESĂ
![]() |
| În lipsa fraților Hanea și cu o victorie ieșeană, soții Resiga pot prelua - din nou - conducerea Swift Cup |
Ocupând poziția secundă la acest moment, soții Emanuel și Denisa Resiga pornesc cu prima șansă la victoria Swift Cup, cei doi timișoreni fiind la a 8-a prezență pe macadamul ieșean. În cazul unui triumf al acestora, putem asista la o nouă schimbare de lider în competiția monomarcă, întrucât diferența dintre primele două echipaje din clasament este de numai 18,8 puncte. După ce în sezonul precedent a încheiat competiția monomarcă pe poziția a treia, Eduard Crintoiu țintește aceeași poziție și în acest an. Piteșteanul trebuie să tragă tare, căci între el și ultima poziție a clasamentului ce-i asigură prezența la Gala Campionilor, sunt nici mai mult nici mai puțin de 20,4 puncte. În prezent, ultima treaptă a podiumului provizoriu este ocupată de maramureșeanul Mircea Crișan, care secondat de Andrei Mitrașcă, speră să-și mențină poziția și după etapa ieșeană.
De cealaltă parte, după două etape nereușite [în Swift Cup], debutantul Niculae Șorodoc își dorește ca Raliul Iașului să-l readucă în forma inițială, fapt pentru care sportivul a și efectuat o serie de teste premergătoare care să-l ajute în a se familiariza cu această suprafață. Acesta din urmă va fi secondat pentru a patra etapă consecutivă de George Marcu, alături de care miza pilotului MaNS Motorsport este aceea de a încheia cu succes toate cele 8 probe ale etapei ieșene. La start revine și învingătorul primei etape din acest sezon - Sorin Lungu, care după problemele medicale care l-au împiedicat să ia startul ultima etapă de asfalt - respectiv prima de macadam, pare să-și fi reintrat în formă odată cu testele oficiale desfășurate în prima parte a zilei de vineri la Bârnova. Ultima - dar nu cea din urmă - prezență la startul Raliului Iașului este cea a Sabinei Ghiormescu, singura prezență feminină la volan din acest sezon al Swift Cup.
![]() |
| Accidentul din etapa sa de casă l-a ținut pe tușă preț de două etape pe Eduard Crintoiu, astfel că ultima treime a sezonului va fi una deosebit de intensă pentru piteștean |
Raliul Iașului 2024 programează un număr de 8 probe speciale ce însumează aproape 130 de kilometri cronometrați, ce urmează să fie parcurși de-a lungul a trei zile de concurs.
Program:
![]() |
| Conform lui Mihnea Hanea, ”un cumul de factori” a dus la retragerea lor din Raliul Iașului. Pilotul a confirmat însă prezența la ultimele două etape de campionat |
Sezonul 2024 din Swift Cup este susținut de partenerii Team First Software, QIDENUS Technologies, Bucur Tuning, Sparco Shop, Hankook, Protlum și M2 Service.
Parteneri media: RallyMax.ro, Autorally.ro