• Schimbare de lider în Cupa Dacia Ursus
• Keleti a depus armele pe speciala 8 şi a pierdut şefia clasamentului
• George Grigorescu a revenit în postura de deschizător însoţit de vedete şi ziariştiLa Raliul Sibiului Pirelli, prima etapă de macadam a sezonului, în Cupa Dacia URSUS numai 7 echipaje s-au încumetat să dea piept cu casantul traseu sibian. Ca de obicei în lumina reflectoarelor s-au aflat Vlad Cosma şi Edwin Keleti, cei doi continuând şi pe macadam duelul pentru supremaţie.
Iniţiativa încă din prima specială a aparţinut lui Vlad Cosma care şi-a trecut în cont victoria pe proba Şanta şi a devenit primul lider al clasamentului Cupei Dacia URSUS. În ciuda ploii torenţiale, tânărul clujean a continuat să fie cel mai rapid şi la a doua parcurgere a primei probe, acumulând un avans de 10.3 secunde în faţa adversarului direct, Edwin Keleti.
Acesta din urmă a câştigat ultima specială a zilei însă nu a reuşit să recupereze decât puţin peste 2 secunde din ecartul faţă de prima poziţie. Lupta în ziua secundă se anunţa extrem de interesantă, concurenţii mai având de parcurs aproximativ 125 km de probe speciale. Plecat hotărât să atace prima poziţie, Edwin Keleti câştigă prima probă a zilei ajungând la 5,8 secunde în spatele liderului. Simţind ameninţarea rivalului său, Vlad măreşte ritmul şi reuşeşte să câştige probele 5, 6 şi 7 construindu-şi un avans de 35 de secunde. Soarta luptei din Cupa Dacia Ursus avea să se decidă pe cei 28 de kilometrii ai specialei a opta, cea mai lungă probă a raliului. Edwin Keleti greşeşte şi loveşte un cap de pod, impactul soldându-se cu ruperea punţii spate a automobilului Dacia Logan, pilotul clujean şi copilotul său Victor Ponta fiind siliţi la abandon.Scăpat de presiunea adversarului direct Vlad Cosma a avut de îndeplinit până la final numai o simplă formalitate. Reducând ritmul pe ultimele trei speciale pilotul Napoca Rally Team a bifat la Sibiu prima victorie din carieră. Rezultatul său şi abandonul lui Edwin Keleti i-au permis lui Vlad Cosma să preia şefia clasamentului Cupei Dacia URSUS după cinci etape.Pe poziţia secundă a încheiat Raliul Sibiului Pirelli tot un clujean, Mihai Lăcătuş care a reuşit la rândul său cel mai bun rezultat din carieră. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Bogdan Samoilă care a reuşit să câştige la Sibiu şi trei probe speciale.Pe lista abandonurilor, pe lângă Edwin Keleti, mai figurează Marius Ispas, autorul unei spectaculoase ieşiri în decor pe speciala secundă, şi Bogdan Marciuc oprit de probleme tehnice.
La Raliul Sibiului Pirelli George Grigorescu a revenit în postura de deschizător. În dreapta sa la bordul automobilului Dacia Logan cu care a deschis plutonul de concurenţi ai raliului, George l-a avut din nou pe Dani Otil. Vedeta Antenei 1 s-a aflat la a doua experienţă în dreapta lui George, după cea de la Raliul Iaşiului de anul trecut. În postura de copilot au mai evoluat la Sibiu doamna Angela Alisia, responsabil de evenimente în cadrul Companiei URSUS Cluj precum şi jurnalista Renatta Stepanov. Toţi cei trei au savurat din plin senzaţiile trăite la bordul maşinii de concurs cu atât mai mult cu cât evoluţia pe macadam înseamnă derapaje 100%.
Locul 1 – Vlad Cosma:“A fost un raliu foarte greu, ne bucurăm că am ajuns la final şi ne bucurăm foarte tare că suntem primii. Am avut grijă căt am putut de maşină şi am reuşit, chiar şi aşa, să ne creem un avans confortabil pe primele trei probe speciale, ceea ce ne-a dat posibilitatea să abordăm cu prudenţă probele dure de a doua zi. Este prima mea victorie în cupa, prima la debutanţi, prima la N2. Suntem lideri acum în Cupa Dacia Ursus, daca vom reuşi să ne menţinem poziţia până la sfârşitul campionatului, înseamnă că suntem tari.”
Locul 2 – Mihai Lăcătuş:“A fost foarte greu exact aşa cum ne aşteptam. Am vrut să terminăm pe podium iar ritmul a fost bun pe probele pe care nu am avut probleme. Am avut un mic incident pe prima probă în urma căruia am avariat un pic maşina. Ne pare bine că pe macadam timpii obţinuţi de noi sunt mai apropiaţi de cei ai celor din faţă, pe asfalt însă nu am mers foarte strălucit.“
Locul 3 – Bogdan Samoilă:“Am vrut un loc pe podium şi ne-am dat seama că se poate. Am iesit în decor pe proba a doua şi am pierdut vreo 7-8 minute…Norocul nostru a fost că acolo erau Manfred Stohl şi George Morar care ne-au ajutat şi ne-au impulsionat. După ce Edwin Keleti a ieşit în décor ştiam că ne putem atinge obiectivul. Raliul ne-a plăcut foarte mult chiar dacă a fost unul dur şi în special proba Crinţi o probă lungă şi grea. Sperăm să facem treabă bună şi la Braşov chiar daca etapa va fi după o pauză mare.”
PR Officer:Alexandru Tămăşescu