Publicat in: January 21, 2004, Vizualizari: 10
Campionul mondial de raliuri, Petter Solberg a declarat ca, de curand, a avut un pasager "special" la bord, pe Michael Schumacher, de 6 ori campion mondial in Formula 1.
Aparent, cei doi piloti s-au imprietenit in timpul unei vacante in Norvegia. Schumacher l-a invitat pe Solberg la o partida de fotbal, invitatie pe care Solberg a refuzat-o, in schimb oferindu-i germanului "o tura" intr-o masina de raliu.
Desi contractul lui Schumacher cu Ferrari stipuleaza ca acesta nu poate merge ca pasager intr-o masina de competitie, se pare ca totusi italienii au facut o exceptie. Drept urmare Solberg si faimosul sau "copilot" au facut o cursa prin padure atingand viteze ce au depasit deseori 200km/h.
Lui Michael i-a placut foarte mult ideea si a dorit sa stie cat mai multe despre setarile masinii si tehnica de pilotaj. "Problema e ca eu nu ma prea gandesc la tehnica, pur si simplu pilotez" a declarat Solberg.
Cursa nu a fost una "calma", Petter declarand: "Nu am mers retinut. Am mers tare, fara dictare si am avut parte de cateva sarituri la viteza maxima. Lui Michael parea sa-i placa. La sfarsit, a iesit din masina si a inceput sa sara in sus de bucurie".
Nu se stie daca Schumacher si Ferrari vor face un gest similar dar Petter si-a declarat deja dorinta de a conduce un monopost. "Mi-ar place foarte mult sa conduc o masina de F1", a recunoscut, "trebuie totusi sa marturisesc ca nu am nici o idee despre cum se conduce un monopost".
Lui Petter i s-a oferit un post de pilot pentru Renault in 1996. "In perioada respectiva incepea cariera mea in raliuri si, sa fiu sincer, raliurile imi plac mai mult. Formula 1 nu este chiar pasiunea mea" a declarat, la final, Petter.