Sebastien Loeb: "Solberg si Gronholm raman principalii adversari"

Publicat in: January 17, 2006, Vizualizari: 2185

Campionul mondial in exercitiu, Sebastien Loeb a declarat ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult, principalii sai adversari pentru victorie in Raliul Monte Carlo ramanand ca si pana acum campionii mondiali Petter Solberg si Marcus Gronholm.

Francezul - cel care a stabilit un nou record de 10 victorii in sezonul trecut - va incerca sa castige pentru a patra oara consecutiv acest raliu insa recunoaste ca liderii echipelor Subaru si Ford vor fi niste adversari de temut.

"Mereu sunt aceeasi rivali - Gronholm si Solberg", declara Loeb pe site-ul sau de internet. "Ei doi vor fi principalii mei adversari in acest raliu, si in toate rundele din campionat in 2006. Insa cu noile reguli din acest an, sunt totusi si necunoscute. Stim ca suntem gata, insa poate o alta echipa va face o treaba mai buna decat noi".

Loeb a vorbit si despre faptul ca ar putea sa doboare noi recorduri in campionatul mondial de raliuri in acest sezon, aflandu-se la doar sase victorii pentru a egala performanta lui Carlos Sainz care detine 26 de victorii in cariera.

"Nu ma gandesc la asta", a spus Loeb vorbind despre posibilitatea de a egala recordul lui Tommi Makkinen care a castigat de patru ori Raliul Monte Carlo. "Imi voi face ca de obicei treaba si voi aborda raliurile unul cate unul. Daca ar fi sa aleg un record, este acesta detinut de Sainz. Daca voi dobori recorduri, voi fi bucuros insa nu e deloc o prioritate de-a mea. Obiectivul meu principal este sa imi pastrez titlul mondial".

Loeb a pus capat si speculatiilor care vorbeau despre o posibila legatura intre el si echipa de Formula 1 Ferrari, insa a recunoscut ca i-ar placea sa concureze din nou in cursa de 24 de ore de la LeMans.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss