Publicat in: April 6, 2008, Vizualizari: 1673
Comunicat de presa
Zeci de clujeni au semnat astazi in doar doua ore, indemnati de viecampionul de raliuri al Romaniei ,
Bogdan Marisca, formularul pentru directionarea a 2 procente din impozitul pe venit in favoarea
SMURD. Iar cei care au dorit, au primit in schimbul semnaturii lor un autograf din partea pilotului Napoca Rally Team.
Bogdan Marisca a fost sustinut in acest demers si de alti membri ai echipei clujene, implicata in Campania “
Noi doi pentru SMURD”.
“Trebuie sa constientizam cat de importanta este munca acestor oameni care salveaza vieti in fiecare zi. Oricare dintre noi putem avea la un moment dat nevoie de ei si Doamne fereste sa fim in situatia in care sa ne dam seama nemijlocit cat de importante sunt secundele pentru acesti profesionisti. Dar, pentru a scurta timpul de interventie, ei au nevoie de ambulante, au nevoie de aparatura, au nevoie, in ultima instanta, de bani. Si cred ca avem datoria sa le intoarcem, dupa posibilitatile noastre ,serviciul pe care ni-l fac. Vorbeam de secunde; ei bine, noua ne ia maximum 52 de secunde sa completam acest formular. Este un formular, o semnatura si atat. Clujul este un judet cu o dinamica deosebita, este, pe de alta parte, un centru medical de prestigiu iar locuitorii lui au reactionat foarte bine anul trecut la aceasta campanie. Putem deci sa ne permitem sa visam ca fondurile colectate in 2008 vor fi suficiente pentru achizitionarea unui elicopter SMURD, atat de necesar pentru intreaga zona” a spus
Bogdan Marisca.
Coordonatorul
SMURD Cluj, doctorul
Nicolae Moldovan a incercat sa descrie in cifre ce inseamna acest serviciu:
“SMURD Cluj inseamna 14 ani de activitate, inseamna sute de oameni care au lucrat in sistem, SMURD Cluj inseamna 5 echipaje in permanenta in actiune, peste 2 mii de interventii pe an, 100-150 de iesiri pe saptamana. O iesire nu inseamna neaparat salvarea unui singur om, am avut interventii la accidente cu 11, chiar 18 victime. Avem 2 echipaje in Cluj Napoca, si cate unul in Turda, Dej si Huedin. Ne dorim sa reducem timpul de interventie sub 10 minute in orice loc din judet, dar pentru acest lucru avem nevoie de mai multe echipaje. Asta inseamna mai multe ambulante, fonduri pentru instruirea oamenilor si ,de ce nu, un elicopter care sa deserveasca intreaga zona, nu doar judetul Cluj”, a incheiat
dr. Nicolae Moldovan.
Astfel de actiuni vor mai fi organizate si in alte locuri din oras, dar si din afara lui, pina la 15 mai, data incheierii campaniei, in cadrul parteneriatului dintre Napoca Rally Team si Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare. De altfel pilotii team-ului clujean poarta pe masinile de concurs insemnele
SMURD si ale campaniei, promoveaza cu orice prilej aceasta idee, se implica in actiuni de responsabilizare si educare a participantilor la trafic si doresc chiar sa organizeze o serie de cursuri pentru soferii de pe ambulantele
SMURD la scoala de pilotaj “Napoca Rally School”.
Andi Hutanu,
Ofiter de presa Napoca Rally Team
andihutanu@yahoo.com Foto: Thomas Campean