Sezonul VTM 2004 vazut de Ciprian Ciobotaru (2)

Publicat in: October 12, 2004, Vizualizari: 73
- continuare (clasa A8, clasa H12 si grupa N) - Voi continua prezentarea cronicii anului 2004 cu clasele din care fac parte cele mai puternice masini: A8, H12 si N. La clasa A8 s-a impus categoric Constantin Ciufrila prin adjudecarea a 8 din cele 12 etape de VTM (la grupa A respectiv clasa A8). In 10 din cele 12 intreceri Constantin Ciufrila a concurat pe un Mitsubishi Lancer Evo VII, nou nout cu numarul de concurs 3. Se remarca in primul rand evolutia de la Ranca unde bolidul in alb si rosu a rulat la limita, avand suportul neconditionat al spectatorilor. Pe locul al II-lea m-am clasat eu, Ciprian Ciobotaru, printr-o evolutie constanta, fiind in principal ajutat de Fordul Escort Cosworth cu numarul de concurs 88 (in doua culori, albastru si maro) care nu mi-a creat decat foarte rar probleme tehnice si la fiecare cursa mi-a dat certitudinea de a conduce o masina puternica, sigura si usor controlabila. Pe locul al III-lea s-a situat Szep Alexandru pe o frumoasa Toyota Celica. Printr-o evolutie buna si constanta Sandu a reusit aproape de fiecare data sa scoata totul din masina sa, dar nefiind ajutat decat de un motor de serie de aprox. 200 CP nu a reusit sa se bata cu arme egale cu Fordurile Cosworth sau cu Evo VII. Cele mai bune evolutii ale Toyotei cu nr. de concurs 23 au fost la Resita si Paltinis, unde a fost la cateva secunde de primul loc. De remarcat sunt prezentele pilotilor de raliu Constantin Aur (locul I la grupa A resp. A8 in ambele etape de pe Poiana pe Skoda Octavia WRC), Liviu Savu (locul I la grupa A resp. A8 in ambele etape de la Balvanyos pe un Mitsubishi Evo VI). Meritorie a fost evolutia tanarului Razvan Nistorescu pe Fordul Escort Cosworth cu nr. 33 la Resita si mai ales la Voineasa (unde a reusit un merituos loc III in clasamentul general). La clasa H12 a castigat detasat Gunther Graef pe Toyota Celica avand nr. 2 de concurs. Gugu a avut o evolutie excelenta si in acelasi timp spectaculoasa pe masina care a facut istorie cu ani in urma in Campionatul Mondial de Raliuri. De remarcat de asemenea prezenta sa la toate raliurile (asfalt si macadam) si ocuparea locului I la grupa H, ceea ce demonstreaza fiabilitatea masinii si constanta in evolutii bune a pilotului. Pe locul al II-lea la H12 s-a clasat Paul Andronic, campionul national din 2003 ce a concurat pe o Lancia Delta galbena cu numarul 1 de concurs. Cea mai buna performanta a lui Paul a fost realizata la Resita unde s-a clasat in fruntea clasamentului general in ambele etape. Locul al III-lea a fost ocupat de constanteanul Petre Darius pe Renault 5 cu numarul de concurs 424. Am remarcat la fiecare vizionare a casetelor video curajul lui Darius care si-a impins la limita micuta masina care parea ca vrea sa-si ia zborul. Rezultatele s-au vazut atat la clasa cat si in clasamentul debutantilor unde a depasit nu de putine ori masini mai puternice. Daca as face un top al celei mai spectaculoase prezente la un VTM, primul loc ar apartine lui Constantin Rusu cu evolutia excelenta de la Brasov la primele 2 etape. Puiu Rusu a castigat ambele concursuri de pe Poiana, impunandu-se la volanul unui Ford Escort Cosworth cu numarul 99 cu peste 7 secunde in fata urmatorului clasat Constantin Aur. Acest rezultat este cu atat mai valoros cu cat vine dupa mai mult de 4 ani de absenta din campionat. Tot la clasa H12 trebuie remarcati George Cretu pe VW Golf Turbo (cu o evolutie foarte buna la Voineasa), Victor Baldescu pe Ford Cosworth (locul I la general la Voinesa), Dragos Lutu pe Fiat Brava (in special prin evolutiile de la Balvanyos), Nemeth Sandor, Gheorghe Piper pe Renault 5 (evolutie f. buna la Voineasa), Alex Berea si Remus Hancu (care a impresionat pozitiv atunci cand micutul Renault 5 rosu a mers in parametri normali). La grupa N, grupa constituita doar la primul concurs de pe Poiana, s-a impus Manuel Mihalache pe Evo VII, urmat de Petru Hlipca tot pe un Evo VII (care a participat si la Balvanyos cu un rezultat foarte bun - locul III la general) si pe locul al III-lea Mulner Ernest pe Evo VI. Apreciabila a fost si evolutia de la Balvanyos pilotului de raliuri Cristian Turbatu pe un Ford Cosworth galben cu numarul de concurs 27. Urmatoarea cronica (de saptamana viitoare) va cuprinde trofeul A2.0 si intrecerea debutantilor. Ciprian Ciobotaru

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss