Vali Porcișteanu, campionul naţional din 2011, a lansat campania „Lipește-te de #valiporcisteanu” prin care încearcă să adune bugetul pentru un sezon în Campionatul Naţional de Raliuri. Sibiu Rally Challenge este primul partener care susţine această campanie.

Sibiu Rally Challenge, festivalul sporturilor cu motor care în 2015 include și Raliul Sibiului, etapa a șasea din Campionatul Naţional de Raliuri, este primul partener din campania „Lipește-te de #valiporcisteanu. Organizatorii Raliului Sibiului au decis să promoveze ediţia din 2015 și pe mașina campionului din 2011, dar și să-l susţină pe cel mai popular pilot român în încercarea acestuia de a găsi bugetul pentru acest sezon.
Vali Porcișteanu a fost prezent la ediţia din 2014 a Sibiu Rally Challenge unde a primit premiul special „BEST SHOW” pentru spectacolul făcut pe speciala desfășurată pe celebrul Transfăgărășan. „Vali Porcișteanu este un pilot cu foarte mulţi fani. Obiectivul nostru este să atragem cât mai mulţi spectatori la Sibiu și pe Transfăgărășan și cred că prezenţa lui Vali pe probele speciale la Sibiu Rally Challenge ne ajută să ne atingem acest obiectiv. Vali Porcișteanu este unul dintre cei mai buni piloţi români din ultimii ani și mertiă susţinut în proiectul său”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Challenge.
Pentru a veni în întâmpinarea tuturor celor care doresc să susţină echipajul #125, în sezonul 2015, mașina a fost împărţită în spaţii publicitare (pătrate) pentru posibilităţi nelimitate de personalizare a pachetelor dedicate partenerilor. Toate detaliile campaniei sunt disponibile pe site-ul oficial al campionului din 2011: http://valiporcisteanu.com/campanie/
„Sunt foarte bucuros că "Raliul Sibiului" a spart gheaţa și a pornit susţinerea noastră în vederea revenirii pe specialele de concurs. Îmi este foarte dor de senzaţiile trăite pe probele speciale atunci când lupta se dă la secunde sau chiar zecimi de secundă. Deși am mai fost prezent sporadic la diverse etape sau evenimente speciale în calitate de "show man", îmi doresc să fiu "aruncat" din nou în lupta cu secundele în vederea obţinerii unei performanţe de top, așa cum am făcut-o în urmă cu câţiva ani. Așadar, campania Lipește-te de #valiporcisteanu a luat startul... și nu oriunde, ci la Sibiu, un loc special pentru mine, unde în 2013 mi-am trecut în palmares prestigiosul Colin McRae Flat Out Trophy în cadrul etapei din Campionatul European de Raliuri. Abia aștept să revin pe probele de la Sibiu, dar nu numai, și să ofer publicului show-ul unic de care are atâta nevoie. Mulţumesc organizatorilor de la Sibiu și tuturor celor care și-au manifestat deja intenţia de a se "lipi" de mine în sezonul 2015”, a spus și Vali Porcișteanu, care fi prezent la ediţia din acest an a Raliului Sibiului.
Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 20 – 23 august și este un festival dedicat sporturilor cu motor care include și Raliul Sibiului, etapa a șasea din Campionatul Naţional de Raliuri.