In acest weekend, circuitul de la Silverstone va gazdui cel de-al optulea Mare Premiu al sezonului. Marea Britanie reprezinta cursa 'de casa' a mojaritatii echipelor angrenate in campionatul mondial, nu mai putin de 8 din cele 11 echipe avandu-si sediul central in insula britanica.
Dupa un inceput de campionat echilibrat, Sebastian Vettel s-a desprins in pozitia de lider punand 36 de puncte intre el si cel aflat momentan pe a doua pozitie a clasamentului, Fernando Alonso. Pilotul Red Bull a fost mult mai constant decat rivalul de la Ferrari, Vettel castigand 3 curse, urcand de 5 ori pe podium iar cea mai slaba clasare a sa fiind reprezentata de locul 4. Alonso a urcat si el in 4 randuri pe podium izbutind de doua ori victoria insa a avut parte si de un abandon in Malaezia.
Se pare ca la Silverstone lupta se va da tot intre cei doi piloti pomeniti mai sus. Cei de la Ferrari cred ca circuitul britanic se potriveste monopostului lor, Alonso declarand ca nu mai au voie sa mai faca vreo greseala daca vor sa ramana in lupta pentru primul loc.
Fernando Alonso si Mark Webber sunt singurii piloti dintre cei inscrisi in acest sezon care au castigat de doua ori pe Silverstone in Formula 1, in timp ce Kimi Raikkonen, Lewis Hamilton si Sebastian Vettel au reusit cate o victorie aici. Palmaresul spaniolului de la Ferrari pe circuitul britanic include si 5 clasari pe podium de-a lungul anilor, fiind la egalitate cu Kimi Raikkonen.
Si daca tot am pomenit de Raikkonen, trebuie amintit ca acest grand prix este unul important pentru pilotul finlandez. Nu pentru ca s-a confirmat disponibilitatea unui loc de pilot titular la Red Bull (prin retragerea lui Webber din F1). Kimi nu are nevoie de asemenea motivatii pentru a da totul pe circuit. Este important pentru ca daca se va clasa in primii 10, Raikkonen va deveni pilotul care a terminat in puncte in cele mai multe curse consecutive, 25. Momentan, pilotul Lotus imparte acest record cu Michael Schumacher.
Silverstone este al doilea circuit ca lungime din calendar (5.891 km), fiind devansat la acest capitol doar de Spa-Francorchamps (7.004 km) si va avea pentru acest an doua zone DRS.
Acest weekend reprezinta un moment special si pentru Williams, reprezentand cel de-al 600-lea start al echipei in Formula 1. Ar fi foarte frumos ca Williams sa sarbatoreasca prin obtinerea unor puncte in cursa de duminica, pana in prezent fiind singura echipa care nu a punctat deloc, daca nu tinem seama de outsiderii Marussia si Caterham.
La forma aratata pana acum de Vettel si Red Bull, cei de la Ferrari nu au alta alternativa decat sa dea totul si sa incerce sa ii 'fure' din puncte triplului campion. Deocamdata nu este nimic pierdut, daca ne amintim ca in vara trecuta situatia era exact pe dos, cu Alonso detasat in lider al clasamentului iar la final Vettel a fost incoronat campion.
Programul televizarilor in Romania ale Marelui Premiu al Marii Britanii:
Vineri, 28 iunie
Prima sesiune de antrenamente, ora 12:00 (DigiSport 2)
Sambata, 29 iunie
A treia sesiune de antrenamente, ora 12:00 (DigiSport 1)
Calificari, ora 15:00 (DigiSport 2)
Duminica, 30 iunie
Cursa, ora 15:00 (DigiSport 1)
Dan Terea
Echipa Autorally