Comisarii tehnici nu au dat acordul pentru restart echipajului Simone Tempestini/Dorin Pulpea, dupa inspectia din aceasta seara, unde au fost descoperite avarii la arcul de siguranta al masinii. Simone si Dorin si-au incheiat evolutia in a treia proba a primei zile din Raliul Frantei, unde au iesit in decor, lovind un copac. Desi initial se parea ca problemele tehnice sunt minore si ca masina va fi gata pentru a relua startul sambata dimineata, Citroen-ul DS3 R3 al echipajului romanesc nu a trecut inspectia tehnica, avariile la rollbar fiind una din principalele lucruri verificate de comisari inainte de restart.

Jari-Matti Latvala incheie ziua intai din Rallye de France cu un avans de 8.2 secunde in fata lui Andreas Mikkelsen, cel care a castigat, la egalitate cu Dani Sordo, superspeciala stradala din Strasburg, in lungime de 4,67 km, care a incheiat ziua.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally