Simone Tempestini a adunat experienta pretioasa si puncte la Raliul Monte-Carlo

Publicat in: January 25, 2016, Vizualizari: 42

Raliul Monte-Carlo, prima etapă din WRC în 2016, a însemnat și prima participare pentru Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi în WRC 2 cu modelul Ford Fiesta R5. După două zile cu momente dificile, finalul a fost unul foarte bun pentru echipajul NRA.



După problemele de joi și vineri, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au continuat Raliul Monte-Carlo în Rally 2, obiectivul principal fiind de a acumula cât mai multă experienţă. După evoluţia bună de sâmbătă, echipajul Napoca Rally Academy a avut un final foarte bun și a terminat pe locul 9 în WRC 2 într-una dintre cele mai dificile etape din calendar.



Simone Tempestini a terminat prima specială de duminică cu cel de-al cincilea timp, apoi a avut al treilea timp pe PS 13, iar în Power Stage a încheiat cu al șaselea timp. “Am avut un ritm bun pe final și m-am simţit foarte bine pe probe. După dezamăgirile din primele două zile, sunt bucuros că am încheiat un raliu foarte dificil cu o evoluţie bună. Fiecare kilometru parcurs la Monte-Carlo este o lecţie învăţată și o pregătire bună pentru viitor”, a spus Simone Tempestini.



Astfel, după patru zile de competiţie în Raliul Monte-Carlo, Simone Tempestini a adunat primele puncte în WRC 2 și va mai participa la încă cel puţin o etapă cu modelul Ford Fiesta R5. “Monte-Carlo și Suedia au fost cele două etape de WRC 2 incluse în program și acum abia aștept să văd care este ritmul nostru pe zăpadă adevărată. În WRC, oiectivul principal rămâne titlul la juniori, dar cum primele două etape nu figurează în acest calendar, am decis împreună cu echipa să adunăm experienţă și în WRC 2. În funcţie de oportunităţile care vor apărea pe parcursul anului, mi-a plăcea să mai concurez cu modelul Ford Fiesta R5”, a continuat Simone Tempestini.

Raliul Suediei, etapa a doua din Campionatul Mondial de Raliuri, se va desfășura în perioada 11 – 14 februarie.

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss
↑