Ziua de sâmbătă din Raliul Monte-Carlo a fost singura de până acum în care Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi nu au avut probleme majore. Echipajul NRA se afla în top 10 în WRC 2, înaintea ultimelor trei speciale din prima etapă a sezonului 2016 în Campionatul Mondial de Raliuri.

Raliul Monte-Carlo a început joi seara cu startul festiv în Principat, urmat de două probe speciale în drum spre Gap, locul unde a fost amplasat parcul de service. O pană de cauciuc l-a costat timp preţios pe Simone Tempestini, care a terminat prima zi a raliului pe poziţia a noua. “Așa cum mă așteptam, Raliul Monte-Carlo este unul senzaţional. Fiecare kilometru este unic și este o experienţă pe care nu ai cum să o înveţi în altă parte”, a spus juniorul NRA, după primii kilometri cu modelul Ford Fiesta R5 în WRC.
Lupta la categoria WRC 2 a fost una extrem de strânsă și în ziua a doua a raliului. Echipajul Napoca Rally Academy a terminat primele două speciale de vineri în top opt, dar o ieșire în decor pe speciala a cincea a pus capăt încercării de a urca în clasament. “Am făcut o greșeală și am ajuns în zăpadă. Chiar dacă au fost spectatori în zonă a durat mult până când am ieșit din zăpadă și a trebuit să ne oprim. Vom continua însă Monte-Carlo în Rally 2”, a spus Simone Tempestini, la revenirea în parcul de service.

Sâmbătă a fost o zi în care lucrurile au mers mai bine și echipajul Napoca Rally Academy a reușit câteva clasări în top șase, cea mai bună performanţă fiind locul patru în WRC 2 pe speciala a noua. “A fost o zi incredibilă, cu două treceri pe o specială de peste 50 km în care am avut o evoluţie foarte bună. Am venit la Monte-Carlo să adunăm experienţă cu modelul Fiesta R5 în WRC 2 și nu cred că există un teren mai bun pentru asta. Am revenit în top 10 și acum mai avem trei probe speciale pentru a termina un raliu fabulos”, a adăugat Simone Tempestini.
Duminică, în ultima zi din Raliul Monte-Carlo mai sunt programate trei probe speciale, inclusiv trecerea pe celebra Col de Turini. Lungimea totală a probelor este de 45,5 km, iar startul pe prima probă se va da la ora 10:08 (ora României).