Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au terminat prima zi din Raliul Suediei în top 10 în WRC 2.
Echipajul Napoca Rally Academy a avut o abordare prudentă, obiectivul fiind acela de a acumula experienţă cu modelul Ford Fiesta R5 pe specialele din Suedia. Ziua de vineri a fost una extrem de lungă, cu șase probe speciale și fără niciun parc de service. În aceste condiţii, Simone Tempestini a încercat să protejeze cât mai mult mașina pe probele de macadam fără zăpadă. “Din fericire, a fost frig afară și suprafaţa a fost îngheţată pe aproape toate probele. Așa am putut să mă concentrez doar pe pilotaj. Este foarte frumos și distractiv să mergi tare pe probele de aici, dar și foarte dificil să ajungi cu mașina întreaga în parcul de service la sfârșitul zilei. Am găsit un compromis și suntem în top zece, dar sâmbătă încercăm să obţinem rezultate și mai bune”, a spus Simone Tempestini.
Echipajul Napoca Rally Academy a avut o evoluţie constantă și după probele de vineri se află pe locul 10 în clasamentul din WRC 2, fiind primul echipaj non-nordic din acest clasament. “În faţa noastră sunt piloţi din Finlanda, Norvegia și Suedia care cunosc foarte bine acest raliu. Experienţa noastră este limitată, mai ales în condiţiile de acum din Suedia, dar tocmai de aceea am venit aici. Obiectivul nostru este să acumulăm cât mai multă experienţă cu modelul Fiesta R5 în Campionatul Mondial și să ne pregătim pentru celelalte provocări care urmează”, a mai adăugat Simone Tempestini.
Ziua de sâmbătă va începe la ora 09:11 (ora României) în program fiind 5 probe speciale, inclusiv două treceri pe legendara Vargasen, unde se află săritoarea Colin’s Crest.