Simone Tempestini isi continua aventura in Junior WRC, unde va lua startul la sfarsitul saptamanii in Raliul Germaniei, nu doar prima runda pe asfalt din intrecerea rezervata pilotilor sub 28 de ani, dar si prima sa participare pe aceasta suprafata in Campionatul Mondial. Cunoscuta ca o etapa foarte dificila, in care schimbarile de aderenta te pot surprinde in orice moment si una care se bazeaza mult pe dictare, Simone spera sa plece din Germania cu un castig in bagajul de experienta.

"Raliul Germaniei este o etapă foarte dificilă, cu probe cu suprafeţe diferite și unde cea mai mică greșeală te scoate din cursă. Obiectivul nostru este să terminăm raliul și să adunăm cât mai multă experienţă pe asfalt cu modelul Citroen DS3 R3" a spus Simone, care a aratat un ritm foarte bun pe macadam, suprafata pe care o prefera, dar nu a reusit sa fructifice evolutiile bune cu un podium in primele trei runde ale sezonului. "Cu ritmul pe care l-am avut în ultimele două etape pe macadam puteam să adunăm mai multe puncte, dar nu a fost să fie. Acesta este primul sezon din proiectul Junior NRA și obiectivul este să adunăm experienţă. Faptul că am câștigat probe speciale într-un campionat extrem de competitiv mă motivează și mai mult pentru viitor. Trebuie să abordăm totul pas cu pas și sunt sigur că putem obţine performanţe excelente" a mai spus juniorul NRA.
Dorin Pulpea este si el de parere ca recunoasterile si dictarea joaca un rol hotarator in intrecerea bazata la Trier, care propune speciale rapide si multe capcane. "În Raliul Germaniei dictarea joacă un rol foarte important. Chiar dacă nu avem experienţă pe specialele tipice din Germania, ne vom concentra la recunoașteri și vom încerca să scriem cât mai bine dictarea. Trebuie să parcurgem cât mai mulţi kilometri pe această suprafaţă pentru că avem nevoie de experienţă pe asfalt" a spus Dorin.
Raliul Germaniei debuteaza joi seara, cu startul festiv traditional din Trier, programat la 20:30, la Porta Nigra. Raliul propune trei zile diferite ca si suprafata si configuratie, pentru un total de 325 km de probe speciale.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally