Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Simone Tempestini și-a adjudecat matematic titlul, stabilind recordul de cel mai tânăr campion naţional absolut. Atât el cât și tatăl său sunt extrem de fericiţi pentru această realizare, însă satisfacţia nu este totală.
Spre deosebire de o parte a piloţilor, care își aduc de mână copiii la curse fără să ţină cont de dorinţa acestora, Simone Tempestini a ţinut el însuși să vină la raliuri, nefiind împins de la spate. A debutat în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop la doar 16 ani în cadrul Raliului Aradului 2010 la volanul unei Dacii Logan, după ce în prealabil pilotase în campionatul de slalom paralel. A continuat să acumuleze experienţă și în slalom paralel, anul 2011 aducându-i și titlul de campion al acestei discipline.
Tânărul clujean a început să crească în evoluţii foarte natural, avansând treptat și din punct de vedere al materialului de concurs. în 2015, la doar 20 de ani, Simone a decis că este pregătit să piloteze o mașină de top și să se bată la titlul da campion naţional absolut de raliuri. Chiar dacă nu câștigase nici măcar o etapă până atunci, juniorul Napoca Rally Academy s-a prezentat la Tess Rally, etapa de debut a acestui an, cu un Ford Fiesta R5. Deși a fost un raliu dificil, așa cum se prezintă Brașovul aproape de fiecare dată, Simone a câștigat 7 din cele 9 probe speciale și și-a trecut în cont prima victorie "la general". Au urmat victorii de etapă la Arad, Tulcea, Cluj, Sibiu și Iași, doar Bacăul lipsindu-i din palmaresul sezonului de până acum (unde a ales să piloteze un Citroen DS3 R3). Așadar, după ce Francois Delecour și-a adjudecat ultimele 3 ediţii ale Campionatului Naţional de Raliuri, titlul revine în posesia unui produs al motorsportului românesc.
Sprijinul lui Simone a venit în cea mai mare parte de la tatăl său. însă bucuria și mândria lui Marco Tempestini sunt afectate de faptul că "România refuză să îl adopte" pe fiul său și că îl consideră în continuare un străin, în ciudă faptului că acesta a debutat în ţara noastră și a început să facă performanţă aici. "Eu sunt italian și m-am stabilit în România după ce am făcut performanţă acasă la mine. însă Simone este român." a punctat Marco Tempestini. Mai mult, Simone se consideră el însuși român și poartă pe mașină tricolorul românesc atât în întrecerile interne cât și în afară ţării (pilotul NRA face în acest an un sezon complet în Junior WRC, ocupând în acest moment cea de-a treia poziţie a clasamentului).

Personal, cred că Simone a fost "adoptat" de România. De fani, de ceilalţi sportivi, de presă. Că este numit în continuare "pilotul italian" vine mai mult dintr-o simpatie cu care privim concurenţii veniţi din alte ţări care de-a lungul timpului au pilotat la noi, amintindu-i aici pe campionii Miettinen, Delecour sau Szabo (acesta din urmă fiind la rândul sau "adoptat" de ţara noastră). Ca o coincidenţa, Guvernul a modificat săptămâna trecută Legea cetăţeniei române, urmând ca "cetăţenii străini care au contribuit în mod semnificativ la promovarea culturii, civilizaţiei și spiritualităţii românești" să poată dobândi cetăţenia română în condiţii mai facile. De un regim derogatoriu vor beneficia și persoanele care "ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanţe deosebite în domeniul sportului, prin reprezentarea ţării noastre în loturile naţionale și care îţi exprimă atașamentul faţă de România și faţă de sistemul de valori românesc". Åži cine ar fi mai îndreptăţit să beneficieze de aceste prevederi decât Simone?
Dan Terea
Echipa Autorally