Dacă la prima etapă a mondialului de raliuri norvegianul Solberg nu a participat din motive deja știute de toata lumea, în Suedia, campionul sezonului 2003 se întoarce la volanul unui Ford, pentru a se întrece pe gheaţa și zăpada nordică.
Nu, nu este vorba despre M Sport și nici de Malcolm Wilson la fel cum nu este vorba nici de competiţia WRC. Este vorba despre Historic Rally Sweden, care se desfășoară în cadrul aceluiași raliu în perioada 7-10 Februarie 2013, unde Petter va lua startul alături de soţia sa Pernilla la bordul unui Ford Escort Mk2 din 1979.
"Deși nu am reușit anul acesta să fiu la bordul unui model WRC la Monte Carlo, nu vreau să ratez raliul care se va desfășura în Suedia. Impreună cu Pernilla tratăm acest raliu ca pe o distracţie si le promitem celor prezenţi că vor avea parte de mult spectacol pe probe", a declarat norvegianul.
Stefan B
Echipa Autorally