Publicat in: May 9, 2012, Vizualizari: 3041
Dacă nu de ziua bărbatului, atunci când să se întâmple fericitul eveniment?, am stat pe gânduri și am zis, da' până când să mai stau și să mai îndur liniștea asta, trag de cordon, pac mâncare, dau două piciorușe, pac se face liniște și pot dormi în voie cât e ziua de lungă. Nu știu dacă e de bine, dar acolo afară pare să fie mai bine decât aici în burtica mamei.
Zis și făcut, mi-am făcut bagajele și am pornit, nu știu dacă am necăjit-o pe mama prea tare, dar la ora 11.25 în data de 09.05.2012 am ieșit în lume, m-a tras unul de cap afară și a zis către ceilalţi care se uitau cu ochii bulbucaţi la mine, 52cm și 4.5kg, adică nu am făcut niciun compromis, am crescut cât de bine am putut și când m-am hotărât să ies, n-am mai pierdut vremea.
Dar ce neatent sunt, am uitat să mă prezint, sunt Ioan Marek, băiatul lui Solomon Ciprian, Cipanu cum îi zic majoritatea, da el, campion naţional absolut cu Mihai Leu în 2003, vicecampion cu Daniel Ungur la grupa N în 2002, fostul navigator al lui Victor Băldescu…Acum tata speră să îi duc munca mai departe și să iasă sportivul din mine, dar sunt mic să mă gândesc la ceea ce vor ai mei să devin, așa că mai bine mănânc ceva și trag un pui de somn, în rest ce să zic, bine v-am găsit!!!
Rally Cow
Echipa Autorally