O modificare în programul etapei o constituie introducerea unei manșe de recunoașteri cu automobilul, dictată de complexitatea traseului, dar și “ajutată“ de numărul relativ redus de concurenți.

Organizatorii și partenerii evenimentului sunt pregătiți de start așa cum au făcut-o mereu în fiecare sezon. Mai precis, cupele oferite de Infinity Trophy și spumantele oferite de Angelli vor fi oferite tuturor câștigătorilor, iar premiile speciale puse la dispoziție de partenerii Total România, Pro-X, Auto Chelu, Racing Sim vor fi oferite câștigătorilor de clasă, respectiv grupă, prin tragere la sorți.
Cronometrajul pus la dispoziție de Federația Română de Automobilism Sportiv, prin Chrono Track, la fel ca și la o etapă națională, va asigura departajarea fără echivoc a concurenților.
Exact cum s-a anticipat, prognoza meteo va fi una caldă și senină pentru perioada aceasta a anului, prin urmare, aveți toate condițiile ca duminică să nu rămâneți în casă.


Promo Rally TOTAL este susținut de:
TOTAL România - partener oficial
Pro-X, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport - parteneri principali
Auto Chelu, TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli, Racing Sim - parteneri
Promo Rally TOTAL este organizat de ACS Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Un eveniment organizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Râșnov.
Parteneri media: Rock FM, NewsBV.ro, Zile și Nopți, autorally.ro.
Biroul de presă
Promo Rally TOTAL