Ediția 55 a Trofeului Râșnov powered by Pro-X, prima etapă comună a Trofeului Național Masters și Campionatului Național de viteză în coastă, este pregătită de start, după ce în ziua de vineri s-au consumat verificările tehnice inițiale, cele administrative precum și startul festiv - acest ultim moment desfășurându-se în prezența gazdei acestui eveniment, dl. Liviu Călin Butnariu - primarul orașului Râșnov
![]() |
| Foto - Balázs Attila |
Ziua de sâmbătă, 13 aprilie 2024, programează prima zi competițională a evenimentului râșnovean, cei 79 de sportivi acceptați la start urmând a parcurge de 5 ori traseul de concurs ce măsoară nici mai mult nici mai puțin decât 4,00 kilometri. Conform acordurilor și avizelor emise de instituțiile publice abilitate, circulația publică rutieră pe DN 1E - locul de desfășurare al evenimentului - va fi închis între orele 09:00 și 19:00 pe sectorul cuprins între km 21+000 [Râșnov] și km 15+000 [Poiana Brașov]. Programul zilei presupune trei urcări în regim de recunoașteri, respectiv alte două în regim de antrenamente cronometrate.
![]() |
| Foto - Balázs Attila |
Colegiul Comisarilor Sportivi - reprezentat de dl. Florin Calangea prin calitatea sa de președinte - a primit raportul Șefului Verificărilor Tehnice - în persoana d-lui Mihail Stana - cu privire la verificările tehnice inițiale efectuate la automobilele de concurs a 3 sportivi. Luând la cunoștință faptele expuse, Colegiul Comisarilor Sportivi, a decis să refuze startul concurenților - Florin Voicu (Ferrari 458 Challenge), Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evo) și Alexandru Szép (VW Golf V BTCC). Motivul este identic în toate cele trei cazuri, și anume expirarea omologării rezervorului de combustibil, aspect ce este stipulat la art. 21.5 al Regulamentului Sportiv CNVC 2024 și care este direct coroborat cu cu art. 253.14 al Anexei J din CSI. Totodată, printre sportivii inițial înscriși care nu vor lua startul în prima etapă a sezonului de viteză în coastă, se numără Mihai Leu, Ovidiu Ponea, Marcel Găman, Alexandru Krepelka, Ruxandra Ioniță respectiv Dumitru Șerban.
![]() |
![]() |
![]() |
| Decizille CCS | ||
Ordinea de start pentru ziua de sâmbătă poate fi accesată AICI
Partener principal: Pro-X – Cosmetică și Întreținere Auto
Parteneri: Winner, Ados Fresh, Dinamic 92, Euroest Car, Tell Security Systems România, TurboCar, Zizin, Silnef Security
Partener de mobilitate: Serus – Dealer autorizat Renault, Nissan și Dacia
Parteneri tehnici: Cyclon Motorsport, Saw Motorsport, Medecon, Kikicri Auto, PrintINK, Centrul Medical Maria,
Parteneri media: Zile și Nopți, RockFM, Autorally.ro, BizBrașov, NewsBv.ro, Brasovstiri.ro, TviBV_Iubim Brasovul
Trofeul Râșnov powered by Pro-X este organizat de A.C.S. Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, și se desfășoară cu sprijinul Consiliului Local și Primăriei orașului Râșnov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, Inspectoratului Județean de Poliție Brașov – Serviciul de Poliție Rutieră, Biroul de Poliție stațiunea Râșnov.