Helio Castroneves castiga in Texas
Dupa al treilea succes obtinut in Indianapolis 500, Helio Castroneves a castigat pentru a treia oara si pe Texas Motor Speedway. Pilotul lui Penske Racing a trecut pe prima pozitie dupa oprirea la standuri din turul 175 si a terminat cu un avans de 0,39 sec fata de coechipierul sau Ryan Briscoe. Scott Dixon a terminat pe pozitia a treia, fiind urmat de Marco Andretti. Cursa s-a derulat in nocturna, la lumina reflectoarelor si sub o luna plina.
Cel care a dominat insa competitia a fost Briscoe, care a condus timp de 160 ture, si care vea un avans de 10 secunde fata de Andretti in turul 150 cind cursa a fost neutralizata. Zece ture mai tarziu, Castroneves a trecut de Andretti pentru pozitia secunda, iar in turul 175 cursa a fost din nou neutralizata pentru contactul cu zidul suferit de monopostul pilotat de AJ Foyt IV. Intrat la standuri, Castroneves a iesit dupa 6 secunde cu pneurile schimbate si realimentarea efectuata, devenind lider prin operativitatea mecanicilor. De altfel echipa sa a castigat la Indianapolis titlul oficial de cei mai rapizi mecanici din Indy Car. Plecat din pole position, Dario Franchitti a terminat pe pozitia a 5-a, iar Danica Patrick pe locul 6.
Campionii castiga la Watkins Glen
Cursa de sase ore de la Watkins Glen a fost castigata de campionii Grand Am en titre, de Scott Pruett si Memo Rojas. Pruett a mai castigat de doua ori la Watkins Glen si a devenit campion, in 2004 (cu Max Papis) si in 2008. Cei doi au dominat runda a 5-a a campionatului, aflindu-se pe prima pozitie timp de 142 ture din totalul de 188. Max Angelelli si Brain Frisselle au terminat cu Ford Dallara pe locul secund, in timp ce primul Porsche Riley, pilotat de Timo Bernhard si Romain Dumas, a terminat pe pozitia a treia.
Liderii campionatului Alex Gurney si Jon Fogarty au avut un weekend de cosmar. Dupa ce au avut nevoie de patru opriri la standuri pentru a rezolva problemele de tinuta de drum, au reusit sa ajunga in tur cu liderii competitiei, dar un acrosaj cu David Donohue, invingatorul de la Daytona 24 Hours, a dus la abandon. In clasa GT victoria a revenit lui Porsche 911 GT3 pilotat de Dirk Werner si Leh Keen, aflati la al treilea succes in acest sezon.
3mmm