Inscrierile din Catalunia
Urmatoarea etapa de WRC are o lista de inscrisi impresionanta, totalul lor ajungind la 80. Va fi primul raliu pentru Petter Solberg intr-un Citroen C4 WRC, masina initial inscrisa pentru Andreas Mikkelsen, care astfel este pus in situatia de a nu putea lua startul. Printre inscrisi se afla si Dany Snobeck, in varsta de 63 ani, campionul Frantei de raliuri in 2008. Prima sa participare la campionatul mondial a avut loc in urma cu 30 ani. Pentru Romania importanta este insa participarea, cu numarul 71 la start, a echipajului Edwin Keleti / Victor Ponta – Renault Clio R3, ceea ce reprezinta prima prezenta romaneasca din WRC dupa startul echipajului Daniel Ungur / Sebastian Itu din Wales Rally GB 2008
Ford se apropie de record
Succesul din Repco Rally Australia 2009 a adus Ford la numai o victorie distanta de recordul detinut de Lancia. Constructorul italian detine 74 succese in campionatul mondial de raliuri, ultima datind de la San Remo Rally din 1992, incluzind aici si victoria anulata ulterior din San Remo 1986. Atunci oficialii italieni au descalificat la jumatatea raliului echipa Peugeot, pentru ca Lancia sa castige titlul mondial, dar ulterior FIA a anulat decizia. Astfel, Markku Alen s-a vazut deposedat de titlu mondial la urmatoarea etapa si ultima a sezonului din America, Olympus Rally. Lancia detine si recordul de 10 titluri mondiale la constructori care va mai dura ceva vreme pana sa fie egalat. Un purtator de cuvant al companiei a anuntat ca Ford nu va promova doborarea recordului detinut de Lancia decit dupa ce acesta va fi depasit cu inca doua succese, tocmai pentru a evita detalii neplacute ale sezonului 1986. Victoria din Australia a fost al 5-lea succes consecutiv pentru Ford si al 4-lea pentru Mikko Hirvonen. In urma cu trei ani finlandezul reusea prima victorie din cariera tot in Australia. Acest succes a fost un frumos cadou pentru copilotul Jarmo Lehtinen, care a aniversat 100 de starturi in WRC.
Speciile in pericol au supravietuit raliului
Protestatarii “verzi” din Australia, care au incercat si reusit in mica masura sa impiedice derularea raliului, au primit cu satisfactia stirea ca speciile pe cale de disparitie care traiesc in zona in care s-a derulat competitia nu au avut de suferit. Autoritatile de specialitate au publicat un raport in care concluzia este ca daunele au fost cu mult mai mici decat s-a estimat. Au fost gasite doar un numar mic de animale ucise pe drumuri, un total obisnuit pentru acea zona. Dar mai important este ca nu s-a gasit o legatura intre accidentarea lor si raliu. In cei 344 km verificati s-au gasit ucise doua soparle, patru serpi, noua pasari si un mamifer. Din fericire, nici un koala nu a fost accidentat.
3mmm
foto: Citroen C4 WRC - Petter Solberg