Publicat in: May 15, 2011, Vizualizari: 5905
Spitzmuller revine in CNR
Csaba Spitzmuller, invingatorul de anul trecut al Raliului Tirgu Mures, revine in intrecerea interna, urmand sa ia startul in Raliul Clujului, la comenzile unui Mitsubishi Lancer Evo X. Fostul campion al Ungariei nu si-a anuntat inca navigatorul, iar etapa de la Cluj se pare ca va fi singura din acest sezon pentru el.
Spitzmuller a luat parte in 2010 la cinci raliuri in Romania, reusind trei podiumuri, iar pentru cursa de la Cluj pare un favorit la unul din primele pozitii, dupa ce in urma cu un an s-a clasat pe pozitia secunda, in spatele lui Bogdan Marisca.
Porcisteanu ia startul la Alba
Vali Porcisteanu va lua startul la Alba Motor Challenge ca si deschizator weekend-ul viitor, in etapele trei si patru ale campionatului de coasta, primele doua care se vor desfasura dupa noua configuratie sambata-duminica.
Revin cursele de indemanare
O disciplina aparte in cursele auto, care necesita fonduri reduse si nu pune accentul pe materialul de concurs, indemanarea auto si-a gasit locul in calendarul 2011 al FRAS. Prima cursa a avut loc duminica in parcarea Carrefour Militari din Bucuresti, iar Campionatul National de Indemanare Auto 2011 programeaza alte 5 etape, mai multe detalii fiind disponibile in
Regulamentul oficial al competitiei publicat pe site-ul oficial al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.
Alina Bunica a testat primul Citroen electric
Alina Bunica a testat prima masina 100% electrica a celor de la
Citroen, modelul
C-Zero, nou-lansat in Romania. Masina are o autonomie de 150 de km si un cost de utilizare redus, dublate de silentiozitatea specifica masinilor electrice. Alina a spus:
"Mi-a placut Citroen C-Zero pentru ca este foarte de usor de condus, iar dimensiunile mici si vizibilitatea pe care o ofera, o fac usor de manevrat si de parcat in zonele aglomerate. Ceea ce m-a impresionat extrem de mult a fost cuplul acestei masini, care se simte imediat ce ai atins pedala de acceleratie, adica de la 0 rotatii pe minut.
"Un alt mare plus al masinii este costul de utlizare. Cu doar 1,5 euro se pot parcurge 150 km, sau chiar mai mai mult in functie de stilul de condus, ceea ce inseamna o economie foarte mare in comparatie cu o masina obisnuita cu motor termic. In plus, C-Zero mai are si avantajul de a transforma energia cinetica din timpul franei de motor sau al franarilor propriu-zise, in energie electrica, astfel aducand o rezerva semnificativa in cazul in care indicatorul de energie de la bord se afla aproape de zona „Empty”.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally