De ziua lui, Gergo Szabo si-a facut un frumos cadou, adica s-a impus in Raliul Aradului si se poate spune ca este marele favorit la titlul national in 2010. Asta pentru ca Szabo, alaturi de copilotul sau, Csegzy Levente, a „bifat” 25 de puncte, in timp ce Bogdan Marisca a abandonat, iar „Vallino” Porcisteanu a incheiat raliul pe locul 3, si a „adunat” doar 15 puncte. Nu trebuie scos din ecuatia finala nici Spitzmuller, care, cu acest loc doi, si cu 18 puncte, poate termina anul pe podiumul final al Campionatului National. „In prima parte a zilei nu am fortat foarte mult. Eram sigur ca totul se va decide in cele doua probe pe care le stiam inca de anul trecut Asa ca, am fortat, am mers la maximum si am avut de castigat”, a spus Szabo, care a continuat: „La Iasi, voi incerca sa nu fortez inutil. Nu pot spune ca voi merge incet, intrucat am un ritm de cursa si, daca nu il respect, pot aparea greseli. Mi-ar placea un podium, dar mult mai importante sunt punctele care imi asigura un nou titlu”. Astfel, dupa Arad, ierarhia Campionatului National de raliuri se prezinta astfel: 1. Szabo – 108 p, 2. Porcisteanu – 92 p, 3. Marisca – 89 p, 4. Girtofan – 81 p, 5. Spitzmuller – 76 p.
Prima victorie la „cei mari” pentru Cosma
Vlad Cosma a obtinut prima victorie din cariera la grupa A, rupand sirul de 9 triumfuri consecutive ale echipajului Edwin Keletti – Victor Ponta. Duelul dintre cei doi clujeni, Cosma si Keletti a fost extrem de spectaculos, victoria „juniorului” conturandu-se abia in ultima proba speciala, atunci cand s-a dezlantuit si s-a impus cu mai bine de 15 seunde in fata mult mai titratului sau coechipier. Astfel, pentru Cosma 2010 este un an perfect: s-a impus in intrecerea juniorilor, a castigat o etapa la A si va fi noul „argint” al acestei grupe. Cine stie, poate anul viitor va fi mai sus. „A fost un raliu cu probleme. Ne-a tradat un furtun, motorul nu a fuctionat cum trebuia, dar baietii au rezolvat totul rapid. La final, pe ultima bucla, am mers la maximum. Ori la bal, ori la spital. Mi-a iesit si am obtinut o victorie pe care o astept de la inceputul sezonului”, a spus Cosma.
Lucrurile s-au incurcat, din nou, la H
La H, lucrurile, in loc sa se limpezeasca, s-au agitat din nou. Astfel, Dorin Banciu a muncit serios, dar pana la urma s-a impus in fata lui Ghunter Graef. „Gugu” trebuia doar sa termine in fata lui Banciu, pentru a celebra un nou titlu, dar, cum acest lucru nu s-a intamplat, totul se va decide la Iasi.
Ivan castiga tot
In Cupa Dacia, Viorel Ivan a castigat la Arad si, dupa titlul national, isi poate pune in vitrina si Trofeul pentru macadam, oferit de organizatorii Cupei Dacia. Asta pentru ca Bogdan Nastase si Alexandru Mirea au abandonat la Arad.
Rezultate finale
Dan Craciun
Echipa Autorally