Tanak conduce Raliul Monte Carlo dupa primele doua speciale

Publicat in: January 24, 2019, Vizualizari: 38

Ott Tanak este liderul Raliului Monte Carlo dupa primii 41 de kilometri desfasurati joi seara. Pilotul estonian al echipei Toyota este urmat in clasamentul primei etape WRC din 2019 de cei cu care s-a luptat la titlul mondial de anul trecut, Sebastien Ogier si Thierry Neuville. Strategia pneurilor a fost foarte importanta pe primele doua probe, alegerile echipajelor rezultand in ecarturi mari.

Asa cum am fost obisnuiti, si editia din acesta an a Campionatului Mondial de Raliuri a debutat tot la Monte Carlo. Ziua de joi a constat din doua speciale desfasurate la luminile farurilor, fiecare dintre probe avand putin peste 20 km. Ott Tanak a inceput in forta si a castigat PS1, ajungand la finish cu 5 secunde mai repede decat noul sau coleg, Kris Meeke. La primul raliu cu Citroen C3 WRC, Sebastien Ogier a incheiat al treilea, in fata a doua masini Hyundai, pilotate de Sebastien Loeb si Thierry Neuville. Acesta din urma a abordat mai riscant seara de joi, optand pentru cauciucuri slick, spre deosebire de rivalii sai care au mers pe pneuri cu cuie. Desi a pierdut 26.8 secunde pe prima speciala, Neuville spera sa dea lovitura pe cea de-a doua, despre care avea informatii ca este complet uscata.

Belgianul a avut dreptate in privinta conditiilor de pe PS2, castigand proba, insa a recuperat doar putin peste jumatate din handicapul avut. Astfel, Thierry Neuville a incheiat ziua al treilea, la 5.2 secunde in urma ocupantului locului secund, Sebastien Ogier, si la 14.3 secunde fata de liderul Ott Tanak. Ogier, Neuville si cei care s-au clasat in urma lor au beneficiat de faptul ca Kris Meeke a parcurs kilometri buni pe pana pe aceasta speciala, cazand pana pe 7 in clasamentul general, la 53.8 secunde in urma primului loc.

Esapekka Lappi, si el la primul raliu alaturi de Citroen, este clasat al patrulea insa deja cu un plus de 45 de secunde. Conationalul sau, Jari-Matti Latvala, il urmeaza in clasamentul general. Al saselea este deocamdata cel mai bine clasat pilot M-Sport, Elfyn Evans, colegul Teemu Suninen sarind de pe traseu si ramanand blocat in santul de pe marginea PS1. Sebastien Loeb participa in acest raliu in calitate de membru al echipei Hyundai. Chiar daca a obtinut un timp bun pe prima proba, rezultatul de pe cea de-a doua l-a retrogradat pe 8. Si el a acuzat alegerea pneurilor cu cuie, care i-au scazut mult aderenta.

Ziua de vineri propune o dubla trecere pe trei probe speciale, totalul kilometrilor cronometrati fiind de 125.

Clasamentul Raliului Monte Carlo dupa PS2:

Dan Terea
Echipa Autorally

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss