Tempesta pe locul doi la jumatatea primei zile a Yalta Rally

Publicat in: September 12, 2009, Vizualizari: 765
Dupa prima bucla de trei probe speciale, insumand aproximativ 60 de kilometri, echipajul Napoca Rally Team Tempesta/Dorin Pulpea se afla pe a doua pozitie in clasamentul provizoriu al Yalta Rally – Ucraina, etapa in FIA European Rally Cup (East), la 20 de secunde de lider.
“Nu am gestionat bine franele pe prima proba, am stat foarte mult cu stangul pe pedala si, pe ultimii 5-6 km ai probei, sistemul de franare si-a pierdut mult din eficienta. La fel a fost si pe PS2, apoi am schimbat stilul de pilotaj, franez doar cu piciorul drept, dar frana nu a fost eficienta nici pe ultima proba a buclei. Am schimbat lichidul de frana si am verificat tot sistemul, acum e ok si voi frana in continuare doar cu dreptul”, a declarat Tempesta in parcul de service de la mijlocul primei zile.
Astazi mai sunt de disputat trei probe speciale, in fapt o repetare a primei bucle, iar maine sunt programate sase speciale, urmand a fi parcurse tot probele de astazi, dar in sens invers.
Vom reveni cu informatii la finalul zilei, cand vom avea si imagini din Ucraina.

R Promotion,
andihutanu@yahoo.com

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss