![]() |
Echipajul Napoca Rally Academy s-a impus fără emoții pe prima probă specială care a deschis ziua de duminică. Simone și Sergiu au fost mai rapizi cu puțin peste 7 secunde decât Badiu cu Fetean pe prima probă, în timp ce pe cea de-a doua probă a zilei, sibienii s-au "răzbunat", Rareș și Raul obținând prima victorie de probă specială la general, surclasându-i pe liderii raliului cu 6 secunde la finalul celor 8,20 de kilometri. Prima trecere a zilei pe Trebeș a adus și primul abandon, turcii Ugur Soylu și Onur Vatansever fiind nevoiți să recurgă la abandon după ce modelul Škoda Fabia Rally2 Evo a cedat din punct de vedere mecanic. Deși au avut un ritm foarte bun pe prima probă a zilei, Bogdan Cuzma și Florin Dorca n-au reușit să îi surclaseze pe brașovenii Andrei Gîrtofan și Doru Vraja, aceștia din urmă completând pentru moment podiumul provizoriu, între ei și liderii clujeni aflându-se Sebastian Barbu cu Bogdan Iancu.
Cu absolut toate problemele rezolvate la modelul Peugeot 208 R2, frații Norbert și Francesca Maior n-au pierdut timpul și au recuperat foarte bine din timpul pierdut, încheiând prima buclă a zilei la numai 3,7 secunde în spatele lui Vlad Cosma și Carmen Poenaru, în timp ce Cristi Sugár și Vlad Colceriu urcă pe poziția a treia, profitând și de problemele tehnice la turbosuflanta modelului Renault Clio Rally4 pilotat de Bugra Can Kilic și Yusuf Calik.
Sursă foto - Dan Stefan • Team Adi Răspopa
Articol marca Autorally.ro