Publicat in: April 7, 2011, Vizualizari: 6066
* Primăria susţine sportul la Brașov
* Dintotdeauna alături de curse
* Raliurile și „Aro Palace”
*„Tess Rally” sau Monte Carlo de România

Conform tradiţiei,
„Tess Rally 2011” a fost inaugurat cu o conferinţă de presă, în Salonul „Albastru”, pus la dispoziţie de gazda tradiţională a acestei curse la Brașov, Hotelul „Aro Palace”. La întâlnirea cu reprezentanţii media, veniţi în număr mare, deși nu a fost vorba de fotbal, au fost prezenţi oamenii fără de care această tradiţională cursă de la poalele Tâmpei nu ar fi avut loc.
Primăria susţine sportul la Brașov
Evident, acest raliu nu ar fi fost posibil fără sprijinul Municipalităţii, iar Gantz Miklos Sandor, viceprimarul Brașovului, prezent la conferinţă, a spus că Primăria Brașov sprijină toate manifestările sportive ce au loc în orașul de la poalele Tâmpei. „Ne bucurăm că o asemenea competiţie, care a început prin anii ’60 este deja un eveniment de tradiţie al Brașovului. Suntem alături de organizatori, pentru reușita acestui eveniment”, a punctat edilul.
Dintotdeauna alături de curse
Gelu Dumitru, prin Tess Brașov, este deja susţinătorul tradiţional al Raliului Brașovului, care, de câţiva ani, se numește Tess Rally. „Prin Tess, sprijin această cursă doar de câţiva ani, dar alături de organizatorii curselor din Brașov sunt de mai bine de 10 ani. Mă bucur că această cursă este o tradiţie a Brașovului, dar mai ales pentru că sunt unul dintre cei care am pus umărul la această tradiţie”, a precizat Gelu Dumitru, directorul general de la Tess Brașov.
Raliurile și „Aro Palace”
Hotelul „Aro Palace”, este, aproape dintotdeauna, gazda Raliului Brașovului, cursă devenită acum Tess Rally. Alături de „Cerbul de Aur”, se poate spune că și cursa automobilistică de la poalele Tâmpei face parte din istoria celui mai vechi și ,mai luxos hotel din Brașov. „Lumea raliurilor este ca o castă închisă, care se ghidează după regulile ei. Este o onoare pentru noi că facem parte din acestă lume. «Aro Palace» este alături de de organizatori, mai ales că în aceste vremuri nu este foarte ușor să organizezi un asemenea eveniment”, a spus Gabriel Florescu, director la „Aro Pallace”.
Mobil 1 la poalele Tâmpei
Partenerul Tess, adică Lubexpert Mobil 1, a devenit, logic, unul dintre susţinătorul cursei de la Brașov. „Ne-am urmat partenerul și am venit și noi alături de organizatorii acestui raliu. Ne bucurăm că Mobil 1 sprijină și automobilismul din România”, a punctat Gelu Măţău.
Klar Policolor, creat pentru automobilism
Klar Policolor, sponsorul Cupei Dacia, este, pentru al doilea an consecutiv implicat în susţinerea Tess Rally. „Nu se poate să lipsești de la un raliu cum este cel de la Brașov, fie în calitate de sponsor sau de concurent. Este o cursă extraordinară, un eveniment deosebit și Klar Policolor nu putera lipsi. Întotdeauna noi am fost alături de automobilism, mai ales că Policolorul a fost înfiinţat pentru a livra vopseluri pentru mașinile Dacia”, a spus Narcis Obeadă, reprezentatul Klar Policolor.
Emoţii mari la Kampur
Compania Brașoveană Kampur Service a recidivat și a venit, pentru al doilea an consecutiv alături de Tess Rally. „Suntem din nou la raliu. De această dată, în dublă calitate. Susţinem evenimentul, dar avem și un echipaj înscris la start. Emoţiile vor fi mari, pentru că vrem ca totul să fie ok”,a spus Dragoș Nica, director la Kampur Service.
„Tess Rally” sau Monte Carlo de România
Reprezentantul piloţilor la conferinţa de presă a fost brașoveanul Dan Gârtofan, omul care s-a impus de 3 ori la poalele Tâmpei. „Sunt fericit că mă aflu aici, alături de aceiași oameni pe care îi văd în fiecare an. Înseamnă că la Brașov este o treabă serioasă și organizăm o cursă deosebită. De altfel, unii dintre colegii mei comparau «Tess Rally» cu Raliul de la Monte Carlo”, a spus Gârtofan.
Mulţumirea organizatorului
Bela Stoica, omul care de 11 ani organizează cursele auto de la Brașov, le-a mulţumit celor care îl susţin, iar apoi a precizat: „Probele speciale se prezintă foarte bine dacă ne referim la carosabil. Este bine că a reintrat în concurs șiproba de la Pârâul Rece, fiindcă vom avea parte de un plus de spectacol", care a continuat: „Mă bucur că avem 55 de echipaje înscrise la start. Sper din tot sufletul că acești băieţi minunaţi vor găsi resursele necesare pentru a participa și la celelalte curse”.
Tess Rally 2011 se va desfasura sub patronajul Consiliului Local si al Primariei Brasov sub directa supraveghere a Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Brasov si Prahova, Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Brasov si Prahova.
Tess Rally 2011 este susţinut si in 2011 de compania brasoveana TESS - distribuitor Audi si Volkswagen, partenerul oficial, traditional, al raliului.
Compania Lubexpert Romania, distribuitor Mobil 1, se alatura si in acest an companiei Tess , in calitate de partener oficial al Tess Rally 2011.
In aceeasi calitate sustine si in 2011 raliul Hotel Aro Palace, cel mai vechi si mai luxos hotel din Brasov , locatie care este si gazda Tess Rally 2011.
In saloanele hotelului din centru vechi al orasului isi va avea sediul conducera Tess Rally 2011 : secretariatul, juriul de concurs, presa si nu in ultimul rand conducera hotelului are oferte senzationale din punct de vedere al raportului calitate (5 stele) / pret, pentru participanti. Tot Aro Palace va gazdui si festivitatea de premiere a castigatorilor Tess Rally 2011,sambata 9 aprilie de la ora 21:30 in sala “Amfiteatru” (Barul de noapte).
In perioada care a trecut de publicarea primelor informatii despre Tess Rally 2011, si compania KLAR s-a alturat listei de parteneri sustinatori. Compania care patroneaza pentru al doilea sezon consecutiv, Cupa Dacia, isi continua politica de expunere in Brasov.
Si compania brasoveana Kampur Service "recidiveaza" in 2011 si este alaturi de Auto Blic pentru a sustine Tess Rally 2011 in calitate de partener.
Sunt alaturi de organizatori si in acest sezon parteneri de traditie, companiile brasovene de succes: Cyclon, Olmedo, Turbocar Serv, Silnef Security, Rent a new car. Multumiri speciale: RAT Brasov, P&P Brasov, Restaurantul Good Life Brasov
Tess Rally 2011 - date tehnice: Lungime totala raliu : 248.30 km
Din care probe speciale : 103.40 km
Cea mai lunga proba speciala : “Babarunca” (PS4) - 28.10 km
Cea mai scurta proba speciala : “Brasov Rally Show” (PS1) - 1.20 km
Numar probe speciale: 7
Procentaj probe speciale din parcursul total: 41.64%
Suprafaţa: Asfalt 100%
Tess Rally - locatii: Sediul central : Hotel Aro Palace Brasov
Parcul de start/sosire : Brasov, parcarea Parcul Central de pe b-dul Eroilor, vis-a-vis Hotel ARO-PALACE
Parcul de service : vineri, 8 aprilie: parcarea Parcul Central de pe B-dul Eroilor, vis-a-vis Hotel ARO-PALACE; sambata, 9 aprilie: Brasov, str.Poienelor, nr.2, vis-a-vis de statia LUKOIL
Dan Craciun
Ofiţer de presă Tess Rally