Publicat in: March 23, 2013, Vizualizari: 23

Vali Porcisteanu este marele castigator al diminetii in ziua a doua a Tess Rally Dunlop, dupa ce si-a adjudecat prima speciala a zilei cu un avans considerabil, in timp ce Gergo Szabo si Francois Delecour s-au chinuit in conditiile grele. Viscolul a facut proba foarte dificila, portiunile de asfalt ud alternand cu cele acoperite de zapada, astfel ca mai multi piloti au fost surprinsi, iesind in decor, intre care Dan Girtofan, Marco Tempestini si Bogdan Marisca.
Vali Porcisteanu este lider dupa cele doua treceri peste pasul Bratocea, dupa ce a redus ritmul in PS6, spunand ca se multumeste sa isi conserve avansul de un minut castigat in proba precedenta. Pilotul de la BCR Leasing nu a considerat insa ca a avut un mare avantaj pe proba a cincea in fata lui Delecour si Szabo
. "Nu cred ca au fost mult diferite conditiile" a spus el.
"Am vazut urmele lor care mergeau pe exteriorul virajelor, in derapaj. Noi am redus mai devreme si am tinut masina pe interior." Porcisteanu are un avans de 46 de secunde in fruntea clasamentului cu patru probe ramase de disputat, in lungime totala de 47 de km.
Francois Delecour urca pe pozitia secunda, dupa ce l-a invins pe Szabo in PS6 cu 15 secunde, insa nu crede ca mai poate recupera distanta care il separa de primul loc al lui Porcisteanu.
"E imposibil, nu mai putem face nimic" spune francezul.
"Am pierdut mult timp curatand drumul si astazi si ieri seara si daca terminam pe pozitia a doua, e singurul motiv. In PS5 a fost foarte dificil, potiunile cu zapada veneau de multe ori dupa portiuni rapide si te luau prin surprindere. Diferenta a fost mare insa la intoarcere, lucru vazut in diferenta de timp de 4 minute."
David Botka a reusit surpriza pe speciala Cheia, unde l-a invins pe francezul Delecour, stabilind timpul de referinta, cu 16:27.8, adica mai rapid cu 5.1 secunde fata de pilotul ESD.
"Am avut cateva momente dificile, dar a fost bine, am incheiat proba cu cel mai bun timp" a spus pilotul maghiar la intrarea in service, moment care il gaseste pe locul al treilea, preluat de la compatriotul sau, Gergo Szabo.
Edwin Keleti este al cincilea, dupa ce a fost al treilea in PS6, in ciuda unei scurte iesiri de pe drum, iar Simone Tempestini si Istvan Soos il urmeaza in clasamentul general.
Dan Girtofan a fost primul abandon de marca, brasoveanul fiind surprins de zapada de pe drum, intr-un viraj de stanga, la mai putin de un kilometru de la startul probei a cincea. Acelasi viraj i-a scos din lupta pe Rares Tomita si Adrian Dragan, in timp ce Bogdan Marisca a abandonat la mica distanta, insa la parcurgerea inversa a probei, dupa ce a lovit un parapet de beton. Si Marco Tempestini s-a vazut nevoit sa declare forfeit, dupa ce Skoda sa a ramas blocata in zapada.
Sebastian Barbu este lider la doua roti motrice, dupa rezultatul excelent realizat in PS5, cand a fost al treilea in clasamentul general. Sibianul a urcat pana pe opt in clasamentul FIA si are 48 de secunde in fata lui Alex Filip, fostul lider al categoriei 2WD.
Raman de disputat doua bucle de probe, prima speciala, Paraul Rece 2, fiind programata pentru ora 13:57.
Adrian Diaconescu
Echipa Autorally