Dupa o zi de pauza (sambata) Ferrari a continuat programul de teste de pe circuitul din Bahrein inca trei zile cu Michael Schumacher si Felipe Massa.
Duminica Michael a continuat lucrul la dezvoltarea monopostului 248F1, efectuand si cateva teste de anvelope si a pachetului aerodinamic. Germanul a parcurs in total 93 de tururi, cel mai rapid dintre acesta fiind facut in 1:32.007. Programul pentru Felipe a fost axat in special pe testele anvelopelor Bridgestone si pe partea de electronica: 65 de tururi, cel mai rapid in 1:32.307.
Programul de luni s-a axat pe setup-uri si pneuri pentru Michael si electronica si de asemenea pneuri pentru Felipe. Ziua nu a fost lipsita de probleme tehnice pentru Schumacher, acesta reusind sa parcurga doar 49 de tururi, cel mai rapid timp inregistrat fiind 1:31.390. Se pare ca noul monopost Ferrari are probleme la capitolul fiabilitate, totusi acest lucru nu a fost confirmat oficial de echipa italiana. Felipe Massa a parcurs in total 124 de tururi cu cel mai rapid parcurs in 1:30.410.
Ieri echipa a terminat testele pe circuitul Sakhir, teste incepute inca din 13 februarie. Programul zilei a fost dedicat pneurilor Bridgestone. Michael Schumacher a avut ambele masini la dispozitie: dimineata a inceput la volanul lui 248 F1 (cu 55 de tururi, cel mai bun timp 1:30.723) in vreme ce dupa amiaza a pilotat monopostul F2004 propulsat de un motor V10 cu care a efectuat 47 de tururi, cel mai bun timp fiind 1:30.375. Inainte de pranz, Felipe Massa a efectuat si el 46 de tururi cu F2004, cel mai bun timp al acestuia fiind 1:29.958.
Scuderia va continua programul de teste pentru startul in noul sezon pe 27 februarie pe circuitul Mugello.