O masina break de raliuri este o raritate oriunde in lume, iar spectatorii romani au fost incantati sa vada una concurand in campionatul nostru. Thomas Abraham a concurat in 2015 pe un superb Mitsubishi Lancer EVO III Kombi, masina cu care se va alinia si la startul noului sezon. Cu putin timp inainte de Tess Rally Pro-X, pilotul clujean a raspuns intrebarilor Autorally.

La Tess Rally 44 (Foto: RallyZoom.ro)
Cu ce copilot si masina veti concura la Brasov?
Voi participa cu Rares Silasi ca si anul trecut, masina cu care voi concura tot sezonul fiind un Mitsubishi Lancer Kombi de clasa 11 cu tractiune integrala, motor de 2000 cc turbo.
Ce obiectiv v-ati propus pentru Tess Rally 45 Pro-X?
Obiectivul este standard la toate etapele, sa reusim sa satisfacem pe toata lumea si aici ma refer in primul rand la fani, sponsori si echipa, iar daca se poate sa obtinem o clasare pe podium.
Care este obiectivul pentru sezonul 2016?
Bineinteles primul obiectiv este distractia si placerea de a pilota, iar restul ar trebui sa vina de la sine: puncte si podiumuri la clasa si pentru echipa BCR Rally Team din care facem parte pentru al doilea an consecutiv.

In 2015, pe Transfagarasan (Foto: Rally Cow)
Ce parere aveti despre noul regulament al CNRD?
Nu vad un lucru sanatos sa ne dam cu parerea din fata calculatoarelor atata timp cat nu ne implicam in elaborarea lor. Toti avem pareri diferite si clar ca este greu sa gasesti o formula sa poti satisface pe toata lumea. Eu personal sunt de parere ca noul regulament este binevenit.
Ce parere aveti despre noul format al raliurilor?
Mie personal nu imi place, prefer etapele mai putin comasate avand in vedere ca pana la urma venim sa ne distram si noi si fanii, cu totii ne plangem ca nu sunt bani si din acest motiv incercam sa facem raliuri de o zi dar cu totii stam la hoteluri cu spa si mancam in restaurante de lux. Imi aduc aminte cu drag cand pasiunea era asa de mare incat in anul 2000 pentru a putea participa la etapa de la Pitesti am dormit in sura intr-un sat, iar alt concurent a dormit in cort pe marginea probelor... Ce vremuri superbe.
Va rog sa transmiteti un mesaj catre spectatorii care vor fi pe marginea probelor la Brasov.
Sa fie mereu aproape si sa fie convinsi ca noi incercam tot ce ne sta in putere sa imbinam utilul cu placutul. Sper ca va fi vreme buna cu mult soare.
Dan Terea
Echipa Autorally