Dupa prima bucla a Timis Rally, lider autoritar este echipajul Valentin Porcisteanu-Dan Dobre, care, efectiv, parca este din alt film. Astfel, dupa patru probe speciale, campionii natinonali en-titre au un avans de 10.4 secunde in fata lui Csaba Spitzmuller si asta in conditiile in care, inainte de start, „Vallino” se vaita ca bolidul sau nu are toate setarile in regula, intrucat nu a ajuns specialistul din Anglia. „Prima jumatate a primei probe speciale a fost un dezastru. Abia cand am dat de nisip s-a ridicat cortina si am inceput sa fortez. Mai sunt unele lucruri de pus la punct, pe unele viraje, dar este in regula. Daca reusesc sa corijez greselile, atunci avansul poate sa mai creasca”, a spus Porcisteanu.
Retinerile lui Spitzmuller
Csaba Spitzmuller, al doilea in clasamentul provizori, are retineri cu franele. „Am ramas fara frane la superspeciala, mecanicii au remediat defectiunea, dar am o retinere cand franez si pierd mult timp. Mai mult, era sa fac si o incursiune in decor”, a precizat Spitzmuller.
Marisca a inceput acomodarea cu noul sau bolid
Obiectivul lui Bogdan Marisca la Timis Rally este acomodarea cu noul sau bolid si setarea exacta a masinii. „Mergem in ritmul nostru. Trebuie sa setam masina si acest lucru nu se poate face decat in regim de cursa. Trebuie sa ne acomodam cu masina si, in caeste conditii, nu cred ca vom ramane pe podium, intrucat Szabo isi va remedia defectiunea si va trece peste noi. Pe aceste probe speciale, Mitsubishi este mai rapid”, a afirmat Marisca.
Szabo, tradat de suspensie si de directie
Gergo Szabo a inceput raliul avand ca obiectiv declarat victoria. Numai ca, pe prima bucla, Szabo a pierdut mult timp in fata lui Porcisteanu dn cauza problemelor pe care le are cu directia si cu suspensia spate. „Masina nu sta in viraje si nu am putut forta”, a precizat Szabo.
Tempestini are probleme cu setarile
Francezul Fracois Delcour, cu o masina net inferioara celor de la clasa 2, reuseste, dupa prima bucla, un spectaculos loc 5, devansandu-i pe Marco Tempestini si Dan Girtofan. „Tempest” a plecat in forta, dar ceva s-a intamplat si a fost serios retrogradat in clasament. „Am senzatia ca nu m-am trezit, inca. Ceva se intampla cu setarile, pentru ca nu putem forta. Sa vedem ce va fi in urmatoarele bucle”, a spus Tempestini.
Dan Craciun
Echipa Auto Rally