Timis Rally - Lupta continua

Publicat in: April 12, 2013, Vizualizari: 22

Francois Delecour ramane in frunte si reuseste sa mai puna cateva secunde intre el si urmatorii sai, dupa ce a castigat toate cele trei probe ale buclei secunde din Timis Rally. Totusi, adversarii sai au fost foarte aproape de fiecare data, iar francezul nu a reusit sa se desprinda, cu toate ca face pasi in aceasta directie, ajungand la un avans de 11 secunde.

"Nu a fost deloc usor. Daca privim clasamentul, diferentele au fost extrem de mici" a spus Delecour. "Am fortat cat am putut, insa nu este destul, am pierdut mult ruland la viteza maxima, am mers la un moment dat 13 secunde la limitator in proba a saptea."

Gergo Szabo a  revenit pentru a doua oara pe pozitia secunda la capatul buclei a doua, in fata lui Vali Porcisteanu, cu care duce o lupta stransa, insa a pierdut 13 secunde la superspeciala, dupa o eroare de navigatie, care l-a coborat pana pe locul al patrulea. Maghiarul a fost dezamagit de prestatia masinii sale, spunand chiar ca ii este dor de vremea cand alerga cu evolutia anterioara a Mitsubishi-ului Lancer. "Nu putem identifica problema, este ceva de natura electrica, motorul intrerupe uneori, functioneaza in trei pistoane. Nu am avut nicio cursa fara probleme, imi doresc Evo IX inapoi" a spus el. In ciuda greselii, Gergo a fost multumit ca motorul masinii a mers mai bine la superspeciala alergata in Lugoj.

Vali Porcisteanu a avut si el o mica ezitare, cand masina a derapat in proba a saptea, permitandu-i lui Szabo sa-l depaseasca in clasament, la fel ca si la prima parcurgere a probei "Juresti", insa a profitat de timpul slab al maghiarului pe superspeciala, pentru a reveni pe pozitia secunda, unde incheie ziua, cu 11 secunde in urma liderului Delecour.

Bogdan Marisca urca pe podiumul intermediar, in fata lui Szabo. Clujeanul conduce detasat la clasa 3, unde are 33 de secunde in fata lui George Grigorescu si peste un minut in fata lui Edwin Keleti, cel care a scapat de problemele de ambreiaj in partea a doua a zilei.

Marco Tempestini, cel care a castigat prima si ultima proba a zilei, este al cincilea in clasamentul general, trecand in fata celeilalte Skoda Fabia S2000, cea pilotata de Dan Girtofan, care continua sa acuze probleme la motor.

Alex Filip ramane lider detasat la clasa 5 si la doua roti motrice, in timp ce Raul Badiu face un nou galop de sanatate la Cupa Dacia, el preluand si prima pozitie a clasei 9, dupa problemele primului lider, Sebastian Gioarsa.

Clasament dupa PS8:

1. F.Delecour - D.Savignoni
1 Peugeot 207 S2000
2 00:28:15.0 +0:0.0
 +0:0.0
2. V.Porcisteanu - D.Dobre
2 Mitsubishi Lancer Evo X R4
2 00:28:26.0 +00:11.0
 +00:11.0
3. B.Marisca - S.Itu
6 Mitsubishi Lancer Evo IX
3 00:28:30.4 +00:15.4
 +00:04.4
4. G.Szabo - K.Borbely 
5 Mitsubishi Lancer Evo X
2 00:28:33.3 +00:18.3
 +00:02.9
5. M.Tempestini - D.Pulpea
33 Skoda Fabia S2000
2 00:28:44.4 +00:29.4
 +00:11.1
6. D.Girtofan - A.Berghea
3 Skoda Fabia S2000
2 00:28:57.8 +00:42.8
 +00:13.4
7. G.Grigorescu - T.Marza
13 Subaru Impreza N14
3 00:29:03.6 +00:48.6
 +00:05.8
8. E.Keleti - B.Csomortani
99 Mitsubishi Lancer Evo X
3 00:29:32.7 +01:17.7
 +00:29.1
9. A.Filip - B.Iancu
9 Renault Clio R3 Maxi Evo
5 00:29:37.4 +01:22.4
 +00:04.7
10. S.Tempestini - S.Itu
94 Subaru Impreza R4
2 00:29:49.8 +01:34.8
 +00:12.4



Adrian Diaconescu
Echipa Autorally

 

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss