
”Am decis să ne concentrăm eforturile pentru a duce la bun sfârșit programul din Campionatul Național de Raliuri, obiectivul primordial al proiectului nostru. Rămân însă cu sufletul alături de competiția inițiată de bunul meu prieten Mihai Leu. Super Rally a reușit, într-un interval de timp extrem de scurt, să se impună în peisajul sporturilor cu motor din România și reprezintă un vector de imagine important pentru acestea”, a precizat multiplul campion național absolut de raliuri.

Următoarea provocare pentru Titi Aur este Raliul Moldovei Bacău, întrecere care se va desfășura săptămâna viitoare, pe macadam. Competiție în care vom vedea și noul design al modelului Skoda Fabia R5, procesul de transformare, după cum o relevă și imaginile, fiind în plină desfășurare. Ca și la Arad, la sugestia medicilor, Silviu Moraru nu se va afla pe scaunul din dreapta, ci va susține echipajul din postura de inginer. Copilot rămâne, și la această a două rundă de macadam a anului, Toni Avram.
Comunicat de presă