Chiar daca titlul in WRC este adjudecat deja de catre Sebastien Loeb, desemnarea campionilor pentru categoriile PWRC si SWRC se vor decide doar in urma Raliului Spaniei, ultima etapa a Campionatului Mondial de Raliuri 2012.
In cadrul categoriei masinilor de productie PWRC, vom avea parte in Spania de o lupta foarte animata, 5 piloti aflandu-se in postura de potentiali campioni. Inainte de Raliul Italiei, erau 9 piloti cu sanse matematice, runda din Sardinia facand ca lista sa se restranga la 6 piloti inainte de etapa finala a campionatului, desi dintre acestia doar 5 au sanse reale. Pilotul mexican, Benito Guerra (84 de puncte) va incerca sa se mentina in pozitia de lider al clasamentului PWRC in fata celorlalti 4 pretendenti la primul loc: polonezul Michal Kosciuszko si ucraineanul Valeriy Gorban (ambii cu cate 73 de puncte), pilotul peruan invingator in Italia, Nicolás Fuchs (71 de puncte) si argentinianul Marcos Ligato (70 de puncte). Sanse pur teoretice are si pilotul din Indonesia, Subhan Aksa (62 de puncte).
Pentru titlul de campion SWRC, categorie destinata masinilor S2000, se vor lupta 3 piloti. Irlandezul Craig Breen (93 de puncte), la volanul unui Ford Fiesta S2000, va trebui sa ii tina piept suedezului Per-Gunnar Andersson (91 de puncte), pilot pe un Proton Satria Neo S2000. Cu sanse matematice la locul 1 il mai avem pe Yazeed Al Rajhi (73 de puncte) din Arabia Saudita, la volanul unui Ford Fiesta RRC. Acesta din urma se afla insa la 20 de puncte de Breen, fiind putin probabil sa castige titlul in acest an. Craig Breen a fost anul trecut primul castigator al FIA WRC Academy si a participat in sezonul 2012 SWRC ca recompensa pentru acel rezultat.
Desfasurat in perioada 8-11 noiembrie, Raliul Spaniei va avea parte de 48 de echipaje la start, din care 17 vor concura pe masini WRC, dintre care 8 Ford, 5 Mini si 4 Citroen.
Clasamentul PWRC inainte de Raliul Spaniei:
poz. pilot masina puncte
1 Benito Guerra Mitsubishi Lancer Evo 84
2 Michal Kosciuszko Mitsubishi Lancer Evo 73
3 Valeriy Gorban Mitsubishi Lancer Evo 73
4 Nicolás Fuchs Subaru Impreza WRX STI 71
5 Marcos Sebastián Ligato Subaru Impreza WRX STI 70
6 Subhan Aksa Mitsubishi Lancer Evo X 62
7 Ricardo Triviño Subaru Impreza STR 12 48
8 Louise Cook Ford Fiesta ST 35
9 Gianluca Linari Subaru Impreza WRX-STi 34
10 Lorenzo Bertelli Subaru Impreza N16 14
Clasamentul SWRC inainte de Raliul Spaniei:
poz. pilot masina puncte
1 Craig Breen Ford Fiesta S2000 93
2 Per-Gunnar Andersson Proton Satria Neo S2000 91
3 Yazeed Al Rajhi Ford Fiesta RRC 73
4 Hayden Paddon Skoda Fabia S2000 68
5 Maciej Oleksowicz Ford Fiesta S2000 65
Dan Terea
Echipa Autorally