Toata lumea in Finlanda...

Publicat in: August 4, 2008, Vizualizari: 8116
Reusita celor trei echipaje din Romania este remarcabila. Daniel Ungur / Sebastian Itu, Marco Tempestini / Dorin Pulpea si Bogdan Stanoiev / Danut Hatiegan au reusit o performanta importanta in Finlanda, mai putin prin prisma rezultatului absolut, dar mai ales prin faptul ca au terminat o competitie foarte grea, numita pe buna dreptate “Marele Premiu al Finlandei”.

Danny Ungur termina pe locul 12 la grupa N (ca urmare a descalificarii lui Patrick Flodin pentru turbo ilegal), iar Mario Tempestini pe doua locuri mai jos, italianul fiind penalizat de o pana in prima proba a ultimei zilei. Bogdan Stanoiev a reusit si el sa termine al doilea raliu la care a fost prezent in WRC, atingindu-si astfel obiectivul, indiferent de locul final ocupat.

Pentru o prezenta episodica (una sau chiar doua – trei participari) rezultatul obtinut este foarte bun. Sigur, tentatia de a face din tantar – armasar este foarte mare. Insa in cazul in care se pune problema unei reale performnate, a unei comparatii obiective si a unui program serios si articulat, lucrurile trebuie schimbate de la temelie.

Reprezentantii nostri au recunoscut ca au avut probleme la recunoasteri. Si de acolo incep de obicei problemele. Facute cu sufletul la gura si contracronometru, pentru ca asa este in WRC, cele doua treceri trebuie fructificate la maxim, iar notele sa fie simple si cat mai complete. Daniel Ungur imi marturisea ca a notat cu saritura (jump) foarte multe denivelari, tocmai pentru a termina repede cu ele, iar in competitie s-a trezit ca franeaza degeaba si pierde timp. In acelasi timp, Tempestini a subliniat de mai multe ori ca trebuie sa-si schimbe sistemul de dictare, adaptindu-l la conditiile din campionatul mondial.

Ajungind la competitia propriu-zisa, fiecare pilot se confrunta cu doua dileme: atac si nu conteaza ce se intampla, dar am informatii obiective asupra nivelului de performanta sau merg precaut pentru ca important este sa termin. Judecatorul suprem este in fiecare caz ceasul sau mai exact secundele incasate per kilometru. Restul sunt circumstante. Iar aici avem cele mai multe probleme, cu toate ca Raliul Finlandei este cea mai nepotrivita competitie pentru a-ti masura fortele cu restul lumii.

Perfomantele obtinute, la 4-5 secunde pe kilometru de lideri, nu fac altceva decat sa atraga atentia asupra lucrurilor care trebuie corectate. Iar asa ceva intelege doar cineva care a trecut printr-o asemenea incercare. Printre altele trebuie avuta in vedere pregatirea fizica a pilotului si copilotului, fara exceptie reprezentantii nostri plangindu-se de oboseala in ultima zi. Apoi, presiunea existenta sau nu privind rezultatul are mare efect asupra abordarii raliului, la fel ca si siguranta financiara.

Toata lumea care a participat in WRC macar odata, incepind cu Titi Aur si trecind pe la Dan Gartofan, Claudiu David si cei trei “finlandezi” intelege ce este de facut dupa o astfel de experienta. Din pacate lipsa suportului material a facut ca teoria sa nu fie urmata de practica. Poate acuma cineva va merge mai departe…

Radu Roman

Parteneri:

TFS
PRO-X
TESS
Lubexpert
Toyota Brasov
Turbocar
Zizin
MTM Techno Group
PrintINK
Scoala
Cricova
A24
Cyclon
Medecon
Holoss