Aflat în timpul testelor premergătoare etapei croate planificată pentru perioada 20-23 aprilie 2023, pilotul irlandez Craig Breen a fost implicat într-un accident tragic, în urma căruia medicii ajunși la fața locului au fost nevoiți să declare decesul pilotului celor de la Hyundai Motorsport. De asemenea, copilotul James Fulton - care se afla în scaunul din dreapta, a scăpat nevătămat însă cu șocul aferent.
![]() |
Primele informării arată că modelul i20 N Rally1 s-a izbit într-un gard din lemn, însă nu se cunosc cu exactitate împrejurările care au dus ca impactul lateral să-i fie fatal experimentatului pilot. Deși analizele preliminare ale celor de la fața locului ar indica o străpungere a portierei și implicit a sportivului, acestea rămân - pentru moment - doar niște zvonuri.
![]() |
Aventura lui Breen în Campionatul Mondial de Raliuri a început acum aproape 14 ani - la Vodafone Rally de Portugal - la volanul unui Ford Fiesta ST. Deși nu reușise să câștige nicio etapă în clasamentul general, irlandezul s-a remarcat prin constanță și spiritul pozitiv. A obținut primele puncte în 2012 - la etapa RallyRACC Catalunya Costa Durara din Spania, în timp ce 4 ani mai târziu, obținea și prima victorie de probă specială pe macadamul finlandez. A urcat de 9 ori pe podiumul etapelor din WRC, ultima performanță de acest gen fiind la Raliul Suediei din acest an - unde a fost foarte aproape de victorie. A bifat puțin peste 220 de participări la raliu, a obținut 28 de victorii de etapă absolute în etapele din ERC sau etape naționale precum și aproape 60 de victorii la clasă.
![]() |
Ne-am dorit și am sperat ca tragedia de la începutul anului - în urma căreia ne-a părăsit celebrul Ken Block - să fie prima și ultima pentru mulți ani de acum înainte. Accidentul și drama de astăzi, 13 aprilie, ne face să ne gândim dacă ruga noastră va fi ascultată vreodată. Cert este un singur lucru - am pierdut un pilot și sportiv excepțional.
Dumnezeu Să-L odihnească în pace și lumină!